01:06:18 25.11.2024
Stiri

Cum comentează socialiștii refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale cu Igor Dodon

Actualitate 09.11.2020 18:20 Vizualizări1348 Autor: Ziarul National
Cum comentează socialiștii refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri electorale cu Igor Dodon


Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a anunțat astăzi că nu va mai participa la dezbaterea electorală cu contracandidatul Igor Dodon, eveniment care urma să se producă miercuri la Academia de Studii Economice din Moldova.

Maia Sandu l-a acuzat pe Dodon că ar promova minciuni, ar fi devenit „isteric” și umilește cetățenii.

„Cetățenii cer răspunsuri concrete și soluții reale, nu mizerie turnată la televiziuni, în ziare și conferințe de presă. Am insistat să avem o dezbatere publică în fața oamenilor pe subiecte de interes național – probleme economice, depășirea crizei sanitare, combaterea corupției și sărăciei. Dar ori de cât ori este chemat să discute probleme serioase, Igor Dodon nu face altceva decât să mai arunce 3 minciuni într-o propoziție. Ori de câte ori este întrebat cu ce s-a ocupat în acești 4 ani, el lansează falsuri ca să sperie lumea și să nu-i mai ceară nimeni socoteală. El este slab și panicat, el nu poate nici răspunde, nici rezolva probleme, el poate doar otrăvi poporul cu minciuni.

Cu un asemenea personaj nu mai avem ce discuta. Să se bălăcească de unul singur în glodul în care a coborât. Singurele dezbateri pe care le mai poate avea sunt cele cu procurorii: despre actele de corupție, schemele în care este implicat, trădarea de țară, furturile și vestitul „kuliok”. După alegeri voi cere insistent să fie anchetat pentru toate abuzurile pe care le-a comis”, a declarat Maia Sandu.

De partea cealaltă, deputatul socialist Vlad Batrîncea, șeful staff-ului electoral al lui Igor Dodon, a spus că refuzul Maiei Sandu de a participa la dezbateri cu Igor Dodon ar fi, de fapt, „un refuz dat cetățenilor”.

„Candidatul pretins european și democratic se teme de dezbateri. Atitudinea nu este față de Igor Dodon, ci față de cetățeni. Este mult mai confortabil să atace dur, decât să dea răspuns cetățenilor”, a declarat Batrîncea într-o conferință de presă.

Socialistul a anunțat că dezbaterea între cei doi candidați la prezidențiale urma să aibă loc la ASEM, miercuri, la ora 19:00.

Potrivit lui Batrîncea, Maia Sandu „a mințit cetățenii” atunci când a afirmat că a acceptat dezbaterile din respect față de ei, iar refuzul ei înseamnă că „nu-i mai respectă pe oameni”.

Igor Dodon va participa la dezbaterile organizate de televiziunea publică „Moldova 1”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md