Cum arată un hamburger vechi de 10 ani. Un islandez a pus produse de la McDonald’s într-o vitrină și transmite live imagini cu acestea
Un islandez a decis, în 2009, când s-a închis ultimul magazin McDonalds din țară, să cumpere un cheeseburger și o porție de cartofi.
„Auzisem că produsele de la McDonalds nu se strică niciodată și am vrut să verific dacă e așa sau nu”, și-a motivat gestul Hjortur Smarason.
Recent, s-au împlinit zece ani de când a făcut această achiziție și produsele nu par deloc alterate, a notat BBC. Curioșii pot vedea cum se mai prezintă produsele dintr-un livestream din locația curentă în care se află acum, un hostel din sudul Islandei.
„Produsele sunt tot aici și o duc bine. Arată chiar bine”, a spus Siggi Sigurdur, proprietarul stabilimentului care găzduiește produsele.
„Doar hârtia pare ceva mai veche” „E și distractiv, dar te face să te gândești și la ce consumi. N-a apărut niciun pic de mucegai, doar hârtia pare ceva mai veche”, a mai declarat Siggi Sigurdur. Acesta a adăugat că oameni din toată lumea vin la locația lui pentru a vedea pe viu produsele, iar livestreamul este urmărit de circa 400.000 de oameni zilnic!
În existența de zece ani, cheeseburgerul și cartofii au stat, la început, într-o pungă, în garajul lui Hjortur Smarason.
După trei ani, a donat pachetul Muzeului Național al Islandei. Dar cei de la muzeu au spus că ei n-au cum să păstreze mâncare și au dat pachetul înapoi proprietarului.
„Au greșit, pentru că burgerul se păstrează singur”, a spus Smarason.
Pachetul a mai umblat pe la diferite hosteluri din Reykjavik, iar apoi a ajuns la locația actuală. Smarason nu este primul om care s-a gândit să țină un hamburger.
Au spus că lipsa de umiditate ajută la „conservarea” produselor!
Karen Hanrahan a cumpărat un hamburger în 1996 și l-a ținut 14 ani, susținând că nimic nu s-a schimbat la el față de ziua în care l-a cumpărat.
Sally Davies, din New York, a cumpărat un meniu „Happy Meal” și l-a fotografiat în fiecare zi, timp de șase luni, pentru a arăta lumii că nimic nu s-a schimbat la respectivul produs.
Sally a spus că meniul nu a început să miroasă urât, n-a făcut nici mucegai, nici viermi.
Un videoclip YouTube care compară descompunerea burgerilor și cartofilor prăjiți din mai multe restaurante a strâns peste 7 milioane de vizualizări. Cei de la McDonalds au spus că produsele nu se descompun fiindcă mediul înconjurător nu are suficientă umiditate!
„În mediul potrivit, burgerii noștri, la fel ca majoritatea celorlalte alimente, s-ar putea descompune. Este puțin probabil să facăcă mucegai sau bacterii și să se descompună, dacă nu e umiditate”, au spus cei de la Mcdonalds în 2013.
Exerciții militare ale rușilor în Transnistria cu tehnică blindată ce trebuia retrasă din 2003: Delegația Chișinăului în CUC denunță „discreditarea considerabilă” a mecanismul actual de menținere a păcii la Nistru
VIDEO // Separatistul Krasnoselski, pus să arate cât de mărinimoasă e Rusia, după ce „Gazprom” a lăsat în frig și întuneric Transnistria: „Rusia a făcut tot posibilul ca să livreze gaz, dar R. Moldova se opune”. Replica Guvernului de la Chișinău
VIDEO // Cetățenii R. Moldova care se află peste hotare trebuie să achite prima de asigurare medicală? Precizările CNAM