Cum arată acum Monica Lewinsky, fosta amantă a lui Bill Clinton
În urmă cu 20 de ani, Monica Lewinsky a devenit cunoscută odată cu declanșarea celui mai mare scandal sexual din istoria Americii.
Scandalul care a făcut înconjurul lumii a izbucnit în ianuarie 1998, când ştirile despre aventura tinerei stagiare cu preşedintele de atunci al Statelor Unite, Bill Clinton, au început să apară una după alta. Acum, fosta amantă a lui Clinton a postat un mesaj pe Twitter pentru a marca 20 de ani de la evenimentul care i-a marcat viața.
„Timp de 20 de ani, am marcat 16 ani ca ziua în care am supraviețuit încă un an din 1998 încoace”, a scris ea pe rețeaua de socializare.
Lewinsky ar fi început să flirteze cu Clinton la scurt timp după începerea programului său de stagiatură, mărturisindu-i preşedintelui că a făcut o pasiune pentru el. După această dezvăluire, Clinton o invita tot mai des pe Lewinsky în biroul lui, lucru observat şi de ceilalţi angajaţi.
Nu a durat mult până când aceasta a fost transferată la Pentagon, unde a cunoscut-o pe Linda Tripp.
Aşa-zisa ei prietenă, Linda Tripp, a înregistrat în secret conversaţiile în care Lewinsky, atunci în vârstă de 22 de ani, descria relaţia cu Clinton, ca apoi să le dea presei.
În anii de după scandal, fosta stagiară s-a mutat la Londra și a evitat apariţiile publice din cauza rușinii. A reapărut însă în public în 2014, odată cu eseul pe care l-a publicat în revista Vanity Fair, intitulat „Ruşine şi supravieţuire”, unde a vorbit despre viaţa ei şi despre scandalul sexual în care fusese implicată. Apoi a dat un interviu celor de la National Geographic, tot pe aceeași temă.
Monica Lewinsky în prezent:
Acum în vârstă de 44 de ani, Monica Lewinsky este un avocat respectabil, fiind de asemenea cunoscută pentru munca sa caritabilă, dar și pentru conferințele și discursurile pe tema hărțuirii.
Sursa: unica.ro
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania