Cum a încercat Google să SCAPE de amenda primită de la UE
După ce Google și-a luat o amendă imensă, apare și povestea ofertei secrete pe care Google a făcut-o Uniunii Europene pentru ca investigațiile Android să se oprească.
Margrethe Vestager, comisarul Uniunii Europene, a amendat Google cu o amendă record de 4,3 miliarde de euro. E cea mai mare înregistrată până acum. Lucrurile ar fi putut fi altfel pentru compania americană.
Cu un an în urmă, când Google a fost amendată cu 2,4 miliarde de euro în alt caz, gigantul american ar fi încercat să oprească investigațiile în legătură cu producătorii de smartphone-uri cu Android. Răspunsul nu a fost cel dorit.
Vestager a spus că Google a așteptat mult prea mult pentru a încerca să soluționeze cazul. „Când o companie vrea să facă asta trebuie să ne contacteze imediat după prima plângere primită”, a declarat comisarul european.
Asta nu s-a întâmplat, așa că Google a primit o amendă de 4,3 miliarde de euro pentru practicile sale de business. Despre acest caz am scris în detaliu aici.
Pe 23 iulie, este de așteptat ca gigantul american să-și prezinte parcursul financiar din trimestrul doi. Analiștii se așteaptă ca Alphabet să rateze țintele pentru acest trimestru.
Google nu mai poate să le mai impună producătorilor de smartphone-uri să preinstaleze aplicațiile sale pe telefoanele lor. Acest lucru ar putea duce la diminuarea veniturilor din motorul de căutare în Europa. „Credem că pierderile vor fi minimale având în vedere că Google are o cotă de piață de 90% pe căutare”, a spus Raymond James, analist la Aaron Kessler.
Pe lângă costul financiar, rămâne de văzut cum compania va reacționa și ce decizii va lua în viitor pentru sistemul de operare Android. Va renunța să mai preinstaleze aplicațiile sale? Va oferi Android contra cost producătorilor?
Sursa: playtech.ro
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor