00:35:12 22.11.2024
Stiri

Cum a fost furată o mașină Tesla doar cu telefonul

Știri 14.09.2018 07:30 Vizualizări3128 Autor: Ziarul National
Cum a fost furată o mașină Tesla doar cu telefonul Sursa: playtech.ro


În SUA, un hoț a reușit să fure o mașină Tesla mai repede decât dacă ar fi avut cheia autoturismului respectiv. Nu a avut nevoie decât de telefon, iar totul a decurs de la sine.

Mașinile Tesla sunt considerate unele dintre cele mai securizate autoturisme, dar nu și când ajung față în față cu hoți care chiar se pricep la spartul codurilor sau la manipularea datelor personale pentru a obține acces la un sistem.

O Tesla Model S a fost furată dintr-un mall din statul american Minnesota, chiar de sub nasul unei firme de unde se închiriază automobile Tesla.

John Marino, proprietarul acestei companii, a declarat jurnaliștilor că nu înțelege cum a putut să fure o mașină încuiată, a cărei închideri centralizate nu poate fi acționată de la o cheie-telecomandă obișnuită, cum întâlnești la majoritatea automobilelor. Cel mai probabil, hoțul a avut la dispoziție date suficiente, esențiale, pe care le-a folosit să descuie mașina direct de pe telefon.

Din cauza faptului că hoții de mașini au găsit un mod eficient de a clona semnătura RFID de pe cheile-telecomandă ale autoturismelor, cei de la Tesla s-au gândit să împiedice această strategie, așa că au implementat un cod PIN care permite accesul la mașină. Computerul Modelelor X și S îți cere acel cod PIN dacă ai funcția activă, iar fără el, nu poți să pornești autoturismul.

Din câte ne dăm seama, acel Model S furat avea acea funcție activă, dar, cumva, hoțul a reușit să treacă de „barieră” sau a găsit o breșă de securitate.

Există și o măsură alternativă de acces, în măsura în care sistemul nu recunoaște codul PIN: să introduci datele contului de acreditare. Și, se pare că hoțul le-a avut. Așa a reușit să fure mașina doar cu telefonul mobil. Când a fost prins de polițiști, s-a descoperit că hoțul era un client vechi al acelei companii de închiriere auto.

Mașinile Tesla sunt printre cele mai tehnologizate automobile din lume. Cu o singură aplicație a companiei, poți controla o mulțime de funcții ale mașinii. Totul este controlat wireless. Există chiar și o aplicație prin care poți parca mașina direct de pe telefon.

Tocmai această conectivitate i-a ajutat pe polițiști să dea de urmă autovehiculului furat, pe care hoțul plănuise să-l ducă tocmai în Texas. El a oprit localizarea GPS de la bord și din aplicație, dar a fost depistat din cauza opririlor de la stațiile de alimentare ale Tesla, unde și acolo a lăsat informații electronice, chiar dacă avea GPS-ul oprit.

Sursa: playtech.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md