21:24:27 22.01.2025
Stiri

Cu un pas mai aproape de un nou RĂZBOI MONDIAL: Cum ar putea puciul din Niger, susținut de Rusia, să atragă SUA și Europa în conflict

Actualitate 10.08.2023 16:23 Vizualizări1452 Autor: Ziarul National
Cu un pas mai aproape de un nou RĂZBOI MONDIAL: Cum ar putea puciul din Niger, susținut de Rusia, să atragă SUA și Europa în conflict

Prin faptul că susține lovitura de stat din Niger, Rusia demonstrează din nou că pentru ea lupta împotriva Occidentului este un război global care rămâne, pentru moment, unul nedeclarat, scrie Bloomberg.

Un incident jenant, care le-a prins pe SUA și Europa total nepregătite, ar putea acum să devină un scenariu apocaliptic care să ne aducă și mai aproape de al Treilea Război Mondial.

Dezastrul în desfășurare din Niger poate fi descris în patru feluri: de la jenant la amenințător, catastrofal și apocaliptic. Jenant, pentru că lovitura de stat din 26 iulie este o consecință a unui Occident nepregătit: nici fosta putere colonială urmărită de ghinion, Franța, nici superputerea în cădere, SUA, nu au prevăzut acest episod. Este o amenințare pentru că golul lăsat de influența tot mai scăzută pe care o are Occidentul în regiune și în restul lumii este mană cerească pentru Rusia și China, care caută mereu să profite de pe urma necazurilor cu care se confruntă statele din Vest.

Potențial catastrofal, pentru că un nou conflict în regiune reprezintă un alt obstacol în lupta contra terorismului jihadist și a migrației necontrolate. Și ar putea, chiar, să devină un scenariu apocaliptic dacă ne apropie cu încă un pas de un viitor război mondial.

Toate acestea s-au întâmplat pentru că un general a auzit că s-ar putea să fie dat afară și a decis să îl înlăture de la putere pe liderul pe care ar fi trebuit să îl protejeze. Acesta este motivul direct al loviturii de stat din Niger, a cincea din 1960, când statul și-a câștigat independența de Franța, și nu are nicio legătură cu geopolitica, cu criza alimentară sau cu orice altă problemă majoră.

Astfel, s-a ajuns la 8 lovituri de stat în regiune din 2020 și până în prezent: câte două în Mali și Burkina Faso și câte un puci pentru Guinea, Sudan și Ciad. Haosul domină acum în regiunea Sahel din Africa de la Oceanul Atlantic până la Marea Roșie.

Pentru moment, junta din Niger pare să câștige în conflictul cu vecinii săi vest-africani și Occidentul, scrie Washington Post. Termenul limită impus de blocul regional ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest) pentru generalii rebeli să se retragă și să-l readucă la putere pe președintele ales în mod democratic, Mohamed Bazoum, s-a scurs: a fost duminică.

În schimb, printr-un gest dramatic de sfidare, liderii juntei au organizat un miting uriaș pe un stadion din capitala Niamey, acolo unde unul dintre generali a lansat amenințări la adresa oricui se va opune „marșului înainte al Nigerului”, în timp ce sute de oameni din tribune fluturau steaguri ale Nigerului, dar și ale Rusiei, și scandau sloganuri împotriva Franței.

Puciștii conduși de generalul Abdourahmane Tchiani, șeful gărzii prezidențiale din Niger, l-au dat jos de la putere pe Bazoum pe 26 iulie, au suspendat constituția țării și au arestat sute de potențiali adversari politici.

Ca răspuns, ECOWAS a impus sancțiuni severe împotriva Nigerului, a închis granițele, a întrerupt exporturile de electricitate și a blocat tranzacțiile financiare. În ciuda tuturor măsurilor, noul regim din Niger pare de neclintit.

Liderii săi s-au întâlnit cu delegații din țările vecine, Mali și Burkina Faso, două țări controlate de junte recent instalate la putere, care au relații bune cu Rusia, și au părut să respingă solicitările venite din partea Occidentului de a se retrage de la putere. Nici vizita în Niger a Victoriei Nuland, subsecretara de stat interimară a Statelor Unite, nu a oferit prea multe motive de bucurie. Aceasta a declarat că discuțiile au fost „destul de dificile” și că ideile puciștilor nu sunt conforme cu „constituția” țării.

Continuarea AICI.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md