CSE a decis cum va fi cheltuit grantul UE: ,,Energocom" va cumpăra gaze în sumă de 20 de milioane de euro și va livra câte 3 milioane de metri cubi zilnic în stânga Nistrului, până pe 10 februarie
SA ,,Energocom” va achiziționa gaze naturale, în sumă de 20 de milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare autorizate din Uniunea Europeană (UE) și Ucraina, la condiții de piață. Ulterior, aceeaşi companie va asigura transmiterea gazelor naturale în baza unui grafic de livrare, agreat cu SRL ,,Tiraspoltransgaz”, maximum câte 3 milioane de metri cubi, echivalent în MWh.
Decizia a fost aprobată sâmbătă, 1 februarie, de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministrul Dorin Recean, care a stabilit cum va fi cheltuit grantul în sumă de 30 de milioane de euro acordat de Uniunea Europeană pentru sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului în fața șantajului energetic rusesc.
Grantul este destinat asigurării cu gaze naturale a consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului până la data de 10 februarie, precum și achiziția și livrarea energiei electrice pentru consumatorii malului drept.
CSE a stabilit că plata pentru serviciul de transport de gaze va fi efectuată de SA „Energocom”, conform tarifelor aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. După livrare, SA „Energocom” și SRL „Tiraspoltransgaz” vor întocmi un Act de predare-primire.
Potrivit aceleiași decizii, tot SA „Energocom” va achiziționa energie electrică pentru malul drept al Nistrului, în valoare de 10 milioane de euro, de pe platforme de tranzacționare autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina.
Importul și livrările de gaze naturale și energie electrică, precum şi serviciile de transport şi de distribuţie a gazelor naturale și a energiei electrice vor fi efectuate cu aplicarea scutirii de TVA.
,,Entitățile care livrează gazele naturale, energie termică, energie electrică și gestionează rețelele respective în raioanele de est a Republicii Moldova vor livra exclusiv către categoriile de consumatori protejați, printre care consumatorii casnici, instituțiile medicale și cele de învățământ și centralele electrice. Toate informațiile în acest sens au fost solicitate de Chișinău și recepționate ieri-seara de la Tiraspol cu datele dezagregate ale consumatorilor", informează Guvernul.
Premierul Dorin Recean a anunţat vineri că UE a suplimentat, până la 64 de milioane de euro, suportul de urgență pentru a asigura securitatea energetică a R. Moldova. Din această sumă, 30 de milioane de euro sunt destinați cumpărării de gaz și energie electrică pe ambele maluri ale Nistrului, iar 34 de milioane de euro reprezintă asistență financiară acordată Guvernului Republicii Moldova în calitate de suport bugetar.
VIDEO // Eminem și Dr. Dre, pe acorduri de țambal! Basarabeanul Vladimir Duminică, aplaudat în picioare de toți jurații de la ,,Românii au talent": „Ai un talent colosal!”
Andrei Spînu, AVERTISMENT pentru foștii săi colegi din PAS, după lansarea blocului ,,Alternativa": Kremlinul pregătește coaliția Harbuz: Alternativa + PSRM, pentru utilizarea R. Moldova în războiul împotriva Ucrainei"
Lider PAS, despre BLOCUL format de Ion Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo: „E o alternativă pentru Kremlin și, pe alocuri, de apărare a intereselor lui Plahotniuc și Șor”