12:27:34 21.04.2025
Stiri

Crucea Roșie va instrui militarii din R. Moldova în domeniul Dreptului Internațional Umanitar: Colaborare pentru prevenirea expunerii civililor la muniții și riscurilor de contaminare chimică

Actualitate 05.02.2025 10:15 Vizualizări927
Crucea Roșie va instrui militarii din R. Moldova în domeniul Dreptului Internațional Umanitar: Colaborare pentru prevenirea expunerii civililor la muniții și riscurilor de contaminare chimică

Crucea Roșie va instrui militarii din Armata Națională, inclusiv pe cei care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii, în domeniul Dreptului Internațional Umanitar li va continua cooperarea cu Ministerul Apărării în prevenirea expunerii civililor la muniții și riscurilor de contaminare chimică.

Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Vitalie Micov, și șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) în Republica Moldova, Walter Jeanty, au semnat, marți, Planul de colaborare dintre cele două instituții pentru anul 2025.

Comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Vitalie Micov, a apreciat sprijinul CICR în pregătirea contingentelor Armatei Naționale pentru misiunile KFOR și UNIFIL. De asemenea, oficialul a subliniat importanța expertizei oferite de organizație, mai ales în contextul actual de securitate, transmite Ministerul Apărării.



Amintim că, în luna noiembrie 2024, cele două instituții au semnat un nou protocol de colaborare ce prevede extinderea cooperării dintre Armata Națională și CICR, în special în domeniul de prevenire și control al incendiilor la depozitele de muniții.

Colaborarea dintre Armata Națională și CICR a început în 2005 și include asistență, expertiză și instruire în diverse domenii pentru efectivul militar.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte