Creditul de urgență acordat de FMI a ajuns DEJA în conturile BNM
Banii acordați de Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru gestionarea situației epidemiologice excepționale determinate de consecințele COVID-19 au ajuns deja în conturile Băncii Naționale a Moldovei (BNM), înainte de a fi aprobat în Parlament.
Suma creditului este de cca 172 500 000 drepturi speciale de tragere (DST), ceea ce reprezintă 233,9 milioane de dolari, anunță BNM.
Conform acordului cu această instituție financiară internațională, pentru 78 de milioane de dolari este aplicată o dobândă zero, iar suma respectivă este prevăzută să fie întoarsă timp de 10 ani. Alte 156 de milioane de dolari sunt oferite cu o rată de dobândă de 1,5%, urmând să fie rambursate pe parcursul a cinci ani.
CITIȚI și DOC // Temerile opoziției, CONFIRMATE de guvernarea lui Dodon: Datoriile private ar putea fi întoarse de către R. Moldova, în conformitate cu Acordul de împrumut semnat cu Federația Rusă. „Negocieri în stil COLONIAL”
După ratificarea acordului în Parlamentul R. Moldova, banii vor fi transferați Ministerului Finanțelor pentru a susține sistemul medical, populația și economia republicii noastre.
Menționăm că Acordul de împrumut du FMI este dezbătut astăzi în Parlament, când banii au ajuns deja în R. Moldova. Deputații au mai ratificat și un Acord de împrumut cu Federația Rusă, dar primele 100 de milioane de euro în acest caz ar urma să ajungă într-o lună de la intrarea în vigoare a documentului.
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”