Credit preferențial de 100 de MILIOANE de dolari din partea Japoniei. Resursele financiare vor fi folosite pentru atenuarea impactului războiului din Ucraina asupra R. Moldova
Japonia va oferi R. Moldova un credit preferențial în valoare de circa 100 de milioane de dolari, pentru realizarea Proiectului „Politici de dezvoltare întru redresarea economică”.
Finanțarea se va realiza în cadrul Programului „Dezvoltare și Redresare Economică”, obiectivul căruia este de a susține reformele și politicile Guvernului prin atenuarea impactului războiului din Ucraina asupra refugiaților și gospodăriilor, precum și prin asigurarea rezilienței și sporirii competitivității republicii noastre.
În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Finanțelor, proiectele de hotărâre privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Guvernul R. Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională, precum și a Acordului cu Guvernul Japoniei privind acordarea unui împrumut. Acesta va fi oferit pentru o perioadă de 40 de ani, inclusiv o perioadă de grație de 10 ani.
Suma urmează a fi recepționată prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), urmând a fi debursată pe parcursul anului curent, după intrarea în vigoare a Acordului.
Decizia Guvernului nipon de a acorda R. Moldova acest împrumut concesional a fost anunțată în cadrul conferinței liderilor G7 din 24 februarie curent.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia