Crăciunul la Casa Albă. Ce tradiţii păstrează familia prezidenţială
A fost sărbătoare mare şi la Casa Albă, unde s-a acordat atenţie chiar şi celor mai mici detalii. De-a lungul anilor, foştii lideri şi fostele Prime Doamne au lăsat drept moştenire tradiţii îndrăgite şi păstrate până în zilele noastre, scrie antena3.ro.
Chiar dacă soţii Obama serbează Crăciunul în Hawaii, la Casa Albă, spiritul de sărbătoare este întâlnit la tot pasul. Nu mai puţin de 26 de brazi au fost decoraţi la Reşedinţa preşedintelui american, iar în curte a fost amplasată o casă de turtă dulce ce cântăreşte peste 130 de kilograme.
Ca în fiecare an, din 1961 încoace, Prima Doamnă alege tema decoraţiunilor. Dacă doamna Kennedy, cea care a iniţiat tradiţia, a ales ,,Spărgătorul de Nuci", Michelle Obama a preferat ,,Regatul de iarnă al copiilor".
O tradiţie rămâne şi mesajul de Crăciun al familiei prezidenţiale. Anul acesta, Obama i-a omagiat pe soldaţii de pe front.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”