COVID-19: Câte persoane din R. Moldova au fost testate la noul coronavirus de la declanșarea pandemiei? Vârsta medie a persoanelor infectate este de 47,4 ani, iar a morților - de 66,5 ani


De la declanșarea pandemiei de COVID-19 în R. Moldova, autoritățile responsabile au efectuat în total 51 262 de teste, prelevând probe pentru determinarea infecției de la 42 104 persoane.
Potrivit lui Nicolae Furtună, șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), până acum au fost confirmate 7 725 de cazuri de COVID-19, vârsta medie a persoanelor infectate fiind de 47,4 ani, iar 60% dintre ele sunt din mediul urban.
Totodată, 55% sau 4 278 de persoane au fost tratate, în timp ce 282 au decedat din cauza noului coronavirus. Vârsta medie a persoanelor răpuse de COVID-19 este de 66,5 ani. Nicolae Furtună susține că cele câteva persoane tinere răpuse de infecție aveau și alte maladii.
Aceeași sursă a raportat astăzi, într-o conferință de presă, că în R. Moldova sunt înregistrate 80 de decese la un milion de populație, în timp ce în România - 64.
Cele mai afectate teritorii sunt Soroca, Ștefan Vodă, Dubăsari, Glodeni și Chișinău.
Pe moment, în stare gravă sunt 245 de pacienți, iar numărul lucrătorilor medicali infectați cu COVID-19 a urcat la 1 564.









































































