Corpul neînsufleţit al pilotului moldovean, decedat în Afganistan, adus în R. Moldova
Repatrierea corpului pilotului moldovean, decedat în Afganistan, a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 4.30, la Aeroportul Internaţional Chişinău.
Corpul neînsufleţit urmează să fie supus unei noi expertize medico-legale, efectuată de specialiştii din R. Moldova.
Investigațiile anterioare de acest gen, desfăşurate de instituţii străine, au confirmat că persoana decedată este cetăţeanul moldovean Oleg Groza, care deţinea funcţia de pilot al elicopterului capturat în Afganistan de către talibani.
„Autorităţile R. Moldova continuă să întreprindă un şir de acţiuni pentru a-i readuce în ţară cât mai rapid pe ceilalţi doi membri ai echipajului moldovean. Informaţiile deţinute la acest moment denotă că ostaticii moldoveni se află într-o stare satisfăcătoare”, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Amintim că elicopterul companiei aeriene VALAN MI17-1V a fost capturat în Afganistan pe 24 noiembrie curent, după o aterizare de urgenţă. La bord se aflau trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului, și 18 cetățeni afgani. Patru dintre aceștia au fost omorâți, inclusiv un moldovean.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”