CORONAVIRUS // Cum arată documentul pe care cetățenii ce intră în R. Moldova sunt obligați să-l îndeplinească: Amendă de 25 de mii de lei dacă oferă date eronate


Deși traficul aerian a fost sistat și activează doar câteva puncte terestre de trecere a frontierei, cetățenii continuă să treacă granița și să vină în R. Moldova.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova au fost înregistrate 3 041 de traversări ale persoanelor, dintre care 2 257 - la frontiera moldo-română.
Toți cetățenii care intră în R. Moldova sunt obligați să completeze o fișă epidemiologică ce poate fi descărcată și de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
Datele incluse în document trebuie să fie reale, în caz contrar persoanele riscă amenzi de la 22 500 la 25 000 de lei pentru indicarea unor cifre sau litere eronate în fișele epidemiologice, necompletarea tuturor compartimentelor sau refuzul completării fișei.
Totodată, dacă persoanele ascund faptul că sunt bolnave și pun în pericol sănătatea celorlalți, vor răspunde penal cu amendă de până la 50 de mii de lei sau închisoare de până la trei ani.









































































