Corneliu Gurin, NEMULȚUMIT de cum a fost gestionat „dosarul 7 aprilie”


Procurorul general Corneliu Gurin recunoaște că are mai multe reproșuri față de modul în care a gestionat instituția pe care o conduce dosarele privind evenimentele din 7 aprilie 2009.
„Că s-a putut face mai mult, într-o anumită măsură – da. Păstrarea la putere a guvernării comuniste un timp după acele evenimente și-a spus cuvântul. Nu s-au făcut investigații pe urme fierbinți. În plus, eu am convingerea că au fost distruse și probe”, a menționat Gurin într-un interviu pentru portalul „Moldova Curată”, subliniind că totuși nu procuratura are funcția de a colecta probe, ci Ministerul Afacerilor Interne.
Procurorul nu exclude că ar putea apărea noi dosare legate de evenimentele de acum patru ani, dacă vor apărea noi probe.
În cadrul aceluiași interviu, Gurin a exclus posibilitatea de a primi faxuri de la Bruxelles cu nume de persoane care ar trebui cercetate penal, dar admite că am putea avea o perioadă fierbinte la Procuratura Generală.
„Ne așteaptă schimbări esențiale legate de implementarea reformelor și sper să avem și cazuri mai răsunătoare”, a menționat procurorul general.













































































