Copilul refuză mâncarea? Ce este de făcut!
Mulţi dintre copii fac nazuri la mâncare, din diverse motive. Asta nu înseamnă că nu le place un anumit tip de mâncare, ci doar că vor altceva sau vor să-ţi atragă atenţia, în momentul în care simt că nu le acorzi suficient timp.
Aşadar nu îţi face griji în momentul în care cel mic refuză mâncarea, ci corectează-i comportamentul. În caz contrar cei mici vor avea acelaşi obicei şi în momentul în care devin oameni maturi. Iată câteva trucuri la care poţi apela!
1. Oferă-i copilului o gamă largă de alimente, dar lasă-l să aleagă dintr-o serie restrânsă, astfel încât să îi dai senzaţia că deţine controlul.
2. Explică-i că nu trebuie să îi placă totul, însă trebuie să guste înainte de a-şi forma o părere.
3. Introdu periodic alimente noi, printre cele pe care le consumă deja, şi nu te îngrijora dacă le refuză.
Tot ce trebuie să faci este să i le pui din nou în farfurie după câteva zile. Nu renunţa după primul refuz.
Sursa: parinti.acasa.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski