Copilul de DOI ani dispărut în Suceava și căutat de peste 100 de polițiști a fost găsit mort
Un copil de doi ani a fost dat dispărut în orașul Vicovu de Sus din Suceava, unde au fost mobilizați peste 100 de polițiști, polițiști de frontieră, angajați ai IGSU, jandarmi, dar și voluntari.
Căutarea copilului a început de vineri seară, după ce părinții au alertat poliția. În cursul serii, au fost folosite camere cu termoviziune și câini de căutare pentru detectarea urmelor.
De asemenea, a fost adus și un elicopter pentru a ajuta la căutări.
UPDATE 15:50 Sâmbătă, băiețelul a fost găsit mort la un kilometru de casă. La prima examinare, corpul copilului nu prezenta urme de violentă, astfel că o posibilă cauză a decesului este frigul.
Părinții băiatului au spus că ultima oară când l-au văzut, acesta se juca în fața curții, vineri, în jurul orei 18:30.
Poliția a făcut publice semnalmentele copilului, astfel încât orice persoană care deține informații a putut suna la numărul unic de urgență. La momentul dispariției, copilul purta îmbrăcăminte de culoare verde, iar în picioare avea ghetuțe mov.
Sursa: ziare.com
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei