Chișinău // ACCIDENT cu implicarea unui MICROBUZ: Copilă, tamponată în timp ce traversa strada pe trecerea pentru pietoni


O fetiță în vârstă de 13 ani din municipiul Chișinău a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un microbuz de pe ruta 115. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 16.00, la intersecția străzilor București cu Nicolae Iorga din capitală.
„Fetița traversa strada când a fost lovită în plin de către un microbuz de pe ruta 115, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 52 de ani. Șoferul nu a cedat trecerea pietonilor. Copila a fost transportată de urgență la spital. Aceasta s-a ales cu traumă cranio-cerebrală și comoție cerebrală”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL ofițerul de presă al Direcției Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
Potrivit acesteia, dacă expertiza medicală va demonstra că fetița a suportat traume ușoare, șoferul se va alege cu șase puncte de penalizare și o amendă de o mie de lei, iar dacă acestea sunt medii sau grave, atunci va fi deschis un dosar penal, iar șoferul riscă până la trei ani de închisoare.
Cazul este investigat de polițiști.
În această vară, încă cel puțin două accidente grave cu implicarea microbuzelor de rută din Chișinău au avut loc în capitală.











































































