Stiri
Copiii familiei Roșioru vor crește ACASĂ grație ajutorului acordat de compania "AVIA-INVEST"
Advertising
07.01.2020
14:44
4076


Își vor crește copiii acasă, fiind evitată instituționalizarea lor, vor avea un acoperiș mai sigur deasupra capului, dar și speranța că vor avea o viață mai bună. Asta după ce compania "AVIA-INVEST", concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), s-a implicat în cazul familiei lui Ion și Evelina Roșioru, care au doi copii și care au nenorocul să se confrunte cu o sărăcie cruntă.
Cazul familiei Roșioru din satul Ciuciuleni, r. Hâncești a ajuns în vizorul echipei Asociației „Copil-Comunitate-Familie Moldova”. Sărăcia a pus stăpânire pe familia Roșioru. Cei doi soți riscau ca să le fie instituționalizați cei doi copii, deoarece creșteau în condiții greu de imaginat. După ce cazul a fost făcut public de către prezentatoarea TV Lilu (Lilia Ojovan), în ajunul Crăciunului pe stil vechi, Compania "AVIA-INVEST" a adus un licăr de bucurie și speranță în această familie.
Astfel, după implicarea CCF Moldova și datorită donației financiare din partea "AVIA-INVEST" cei doi copii vor crește acasă.
„Împreună cu echipa CCF Moldova și cu aportul financiar al AIC vom construi visul acestei familii – de a avea un cămin adevărat. Casa familiei Roșioru se schimbă la față, cu fiecare zi. Podul nu mai poate fi un pericol de securitate, pereții la fel au fost întăriți, iar curând vor avea geamuri și uși noi”, a scris Lilia Ojovan pe pagina sa de Facebook.
Amintim că "AVIA-INVEST" le-a făcut, recent, mai calde și mai fericite sărbătorile de iarnă celor șase copii de la Casa de Copii de Tip Familial din Basarabeasca și unei mame solitare cu patru fetițe, dintre care una bolnavă de cancer. Și în aceste cazuri concesionarul AIC a făcut donații devenind complicele prezentatoarei Lilu și a Asociației „CCF Moldova”. Mamei solitare, "AVIA-INVEST" i-a făcut o donație financiară pentru tratament. Acum un an, femeia rămăsese pe drumuri după ce soțul ei și-a pierdut viața în condiții suspecte și după care rudele au alungat-o din casa în care locuise zece ani. Tot din donația "AVIA-INVEST" au fost cumpărate dulciuri și cadouri pentru cele patru fetițe pe care le educă mama bolnavă. La fel, acestei familii le-au fost cumpărați peleți, pentru ca să le fie iarna mai caldă în casa în care locuiesc acum.
Iar în ajunul Crăciunului pe stil nou, "AVIA-INVEST" a susținut și o acțiune de caritate pentru șase copii orfani aflați în grija Casei de Copii de Tip Familial din Basarabeasca. Trei dintre cei șase copii suferă de enurezis și aveau nevoie de aparate speciale, prețul total al cărora este de 300 de euro și puteau fi găsite doar peste hotare. Din donația "AVIA-INVEST" a fost procurat un pătuț, dar și scutece pentru băiețelul de un anișor, cel mai mic locatar al Casei de Copii de Tip Familial din Basarabeasca. De asemenea, au fost cumpărate dulciuri și cadouri, dar și trei aparate „pipi-stop” pentru copiii care suferă de enurezis.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
16.04.2025
11:59
2261
VIDEO // „Satul German” ACCELEREAZĂ construcția cartierului: blocurile din tranșa IV vor fi construite în colaborare cu „Inamstro”
15.04.2025
12:22
4958
VIDEO // Ceslav Ciuhrii, despre cum „Satul German” prinde viață: 6 blocuri date în exploatare și un an plin de noi inaugurări
08.04.2025
11:13
5519
VIDEO // Vlad Musteață: Piața imobiliară din R. Moldova, între stabilizare și noi investiții
02.04.2025
14:42
4748
„Proimobil”, LIDERUL pieței imobiliare din Republica Moldova, participă la Salonul Imobiliar Moldexpo 2025
27.03.2025
12:52
5464
Cu cardul Mastercard de la Moldindconbank, ai 10% cashback și premii bănești pentru cumpărăturile de pe Temu
25.03.2025
12:30
4849
GALA NIGHT – Top 10 proiecte noi din București 2025 / Investiții exclusive
20.03.2025
10:15
6221
Proimobil, în parteneriat cu „DUOMO”, anunță startul vânzărilor pentru un nou proiect rezidențial în Chișinău
12.03.2025
14:16
5502
Ofertă IMBATABILĂ // Start vânzări – Faza 2! Apartamente de la 900 €/m², cu prima rată de doar 10%
12.03.2025
11:36
5843
PROIMOBIL // Ofertă EXCLUSIVĂ de pre-lansare în sectorul Ciocana: Acum este momentul ideal pentru a beneficia de cele mai avantajoase prețuri
21.02.2025
11:45
7823
OFERTĂ // Proimobil anunță lansarea unui nou proiect rezidențial în București. Apartamente la cheie de la 76.000€ + TVA




















Top stiri
23.04.2025
13:56
61
DECLARAȚIE // Rusia direcționează milioane pentru dezinformare în R. Moldova
23.04.2025
13:28
71
Regulament nou pentru industria berii din R. Moldova
23.04.2025
12:41
237
SONDAJ NAȚIONAL // Reguli noi pentru utilizarea telefoanelor mobile în școli: În 99% din școli, telefoanele sunt utilizate și în scop educațional, iar 61% nu au raportat niciun incident
23.04.2025
12:35
239
Lupta împotriva spălării banilor, mai eficientă în R. Moldova odată cu implementarea sistemului goAML, utilizat de numeroase țări pentru analiza și raportarea tranzacțiilor financiare suspecte
23.04.2025
12:24
275
Municiipiile Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț, transformate în poli de creștere economică
23.04.2025
12:12
264
Fonduri europene suplimentare pentru proiecte comune cu România și țările din Bazinul Mării Negre
23.04.2025
12:06
284
Vot prin corespondență, și la parlamentarele din toamnă: Precizările președintelui Parlamentului
23.04.2025
11:30
267
Guvernul analizează opțiunea de a achiziționa acțiunile „Moldasig” pentru asigurarea stabilității pieței de asigurări: Compania, „vânată” de Platon
23.04.2025
11:17
305
DECIS // Pensia minimă crește la 3 300 de lei pentru cei cu 40 de ani de cotizare
23.04.2025
10:56
345
Întâlnire la Londra: Diplomații discută despre viitorul Ucrainei fără secretarul de stat american, Marco Rubio
23.04.2025
10:29
261
Noul mecanism de monitorizare a copiilor refugiați din Ucraina, lansat de Ministerul Educației și Cercetării: Mai multă incluziune în școli și grădinițe
23.04.2025
09:32
1069
VIDEO // Mai mulți pensionari au fost deposedați de aproximativ 7 000 000 de lei, după ce și-au „investit” toate economiile în criptomonede
23.04.2025
08:58
365
Maia Sandu, vizită importantă în Spania. „Va avea întrevederi cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, pentru a consolida sprijinul politic pentru aderarea R. Moldova la UE”
23.04.2025
01:40
732
Marco Rubio dezvăluie reformarea profundă a Departamentului de Stat: dispar posturi și birouri diplomatice esențiale
23.04.2025
00:41
763
Washingtonul îl trimite pe Kellogg la Londra pentru discuții despre Ucraina, în timp ce Trump este tot mai frustrat de conflict
22.04.2025
23:48
824
Zelenski anunță disponibilitatea Kievului de a negocia cu Moscova după un armistițiu inițial
22.04.2025
22:19
555
Cei mai talentați elevi din țară participă la Olimpiada Republicană de Geografie 2025
22.04.2025
19:23
788
Maia Sandu va participa la funeraliile Papei Francisc, alături de mai mulți lideri mondiali
22.04.2025
19:10
684
Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, vizită de două zile în R. Moldova: Sprijinul oferit de UE prin Planul de creștere economică și prin Instrumentului European pentru Pace, printre subiectele de discuţie
22.04.2025
18:22
752
Dorin Recean promite fonduri suplimentare pentru dezvoltarea locală și îmbunătățirea colaborării între autorități
22.04.2025
17:20
830
Contestații respinse în cazul a patru companii, nemulțumite că nu au fost admise la licitația pentru instalarea parcurilor fotovoltaice mari
22.04.2025
17:20
828
Reprezentant nou al Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control
22.04.2025
16:50
811
O ambulanță care ducea un pacient la spital a fost implicată într-un accident rutier grav la Cahul: Toți cei din autospecială au suferit traumatisme
22.04.2025
16:41
958
Moldovenii din diaspora care intenționează să voteze în străinătate la alegerile parlamentare din 28 septembrie, invitați să se înregistreze prin intermediul aplicației on-line „Înregistrarea Prealabilă”
22.04.2025
16:35
535
Fonduri de 28,5 milioane lei pentru 89 de afaceri inovatoare din Republica Moldova


















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri