Copiii aflați în situații de RISC din patru sate ale raionului Ungheni, ajutați să rămână lângă familii
Copiii aflați în situații de risc din satele Todirești, Sculeni, Pârlița și Zagarancea, raionul Ungheni, vor fi monitorizați de către un angajat al primăriilor din localitate și ajutați să rămână în siguranță lângă familiile lor.
Acest lucru va fi posibil după angajarea, în cele patru primării, începând cu anul viitor, a câte unui specialist în drepturile copilului, datorită unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Soros Moldova”.
Acești profesioniști vor identifica copiii aflați în situații de risc, vor evalua situația lor, vor determina forma optimă de intervenție, suportul de care este nevoie și vor monitoriza îndeaproape fiecare familie, până când copilul va fi în siguranță.
În acest fel vor fi prevenite cazurile grave în care copiii ajung în condiții ce le amenință viața și dezvoltarea sau sunt separați de familie și plasați în instituții rezidențiale.
Conform legislației, activitatea unor astfel de profesioniști este reglementată încă din anul 2013, însă în prezent în toată țara activează doar 17 specialiști.
Specialiștii în protecția drepturilor copilului din cele patru localități vor fi instruiți, vor fi susținuți de alți profesioniști în domeniu și vor beneficia de supervizare calificată la locul de muncă, pentru a dobândi toate cunoștințele și abilitățile de lucru cu familiile și copiii aflați în situații de risc.
De asemenea, în cadrul proiectului vor fi instruiți și membrii echipelor multidisciplinare din 33 de primării din raionul Ungheni, pentru a interveni prompt în cazurile de violență, neglijare și abuz asupra copiilor.
Proiectul „Autoritatea tutelară locală pentru o protecție mai bună a copiilor” va fi implementat de Asociația Obștească „Alternative sociale” din Ungheni.
Menționăm că grantul pentru proiectul care va fi implementat de AO „Alternative sociale” a fost acordat în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, care are o valoare totală de 3 375 000 de euro și este finanțat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația „Soros Moldova”, în parteneriat cu Asociația „Keystone Moldova” și AO „Institutum Virtutes Civilis”. În cadrul acestui proiect, 30 de organizații ale societății civile de nivel local beneficiază în prezent de granturi și de asistență calificată pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare eficiente și incluzive.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți