Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și Marea Britanie, mai intensă de când Rusia a atacat militar Ucraina: Parteneriat mai strâns în domeniile securității și apărării pentru a ajuta Chișinăul să facă față amenințărilor
Cooperarea bilaterală dintre R. Moldova și Marea Britanie s-a intensificat de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, este concluzia participanților la cea de-a treia reuniune a Dialogului Strategic Republica Moldova – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, desfășurată astăzi la Londra.
Evenimentul a fost găzduit de către ministrul pentru Europa, Nusrat Ghani, și a inclus participarea secretarului de stat pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare, Lordul David Cameron, și a ministrului pentru Forțele Armate, Leo Docherty. Delegația Republicii Moldova a fost condusă de către secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, și a inclus participarea viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și a secretarului de stat al Ministerului Apărării, Valeriu Mija.
Mai exact, în ultimii doi ani a fost revigorat parteneriatul în domeniul securității și apărării, prin consolidarea rezilienței Republicii Moldova pentru a face față amenințărilor precum vulnerabilitățile pe dimensiunea securității cibernetice.
De asemenea, se atestă o cooperare sporită în domeniul aplicării legii și justiției penale, schimbului de informații pentru combaterea criminalității grave și organizate și sprijinul pentru reforma apărării, transmite diplomația de la Chișinău.
Sprijinul Marii Britanii a fost orientat și pentru reformele politice și economice în Republica Moldova, în special în ce privește securitatea energetică, combaterea corupției, consolidarea democrației, dezvoltarea sectorului privat și mass-media independentă.
Cooperarea bilaterală include și un program umanitar substanțial din partea Regatului Unit pentru a asigura acoperirea necesităților de bază ale refugiaților ucraineni și persoanelor vulnerabile din Republica Moldova, sprijinind în același timp consolidarea sistemului național de protecție socială.
Ținând cont de faptul că regimul temporar de liberalizare a tarifelor în cadrul Acordului de Liber Schimb între Regatul Unit și Republica Moldova urmează să expire la 31 iulie 2024, părțile au convenit să poarte discuții active privind viitorul acestuia. La fel, părțile au reafirmat voința de a intensifica discuțiile vizând încheierea unui acord privind conversiunea permiselor de conducere și a unui acord privind readmisia.
În contextul demarării pregătirilor de organizare în această toamnă în Republica Moldova a alegerilor prezidențiale și a referendumului pentru aderarea la Uniunea Europeană, Regatul Unit și-a reafirmat angajamentul de a apăra alegerea democratică a statului nostru de a urma calea libertății, independenței și suveranității, mai notează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski