Contul de Twitter al lui Trump, dezactivat de un angajat al rețelei aflat în ultima zi de muncă
Un angajat de la Twitter, aflat pe punctul de a pleca din companie, a dezactivat contul personal al președintelui american Donald Trump.
Joi, către ora locală 19.00 (vineri, 1.00, ora României), vizitatorii contului @realDonaldTrump au fost întâmpinați de mesajul „Ne pare rău, această pagină nu există”.
Contul a fost rapid reactivat, în doar câteva minute, a anunțat rețeaua de socializare, conform AFP.
Compania a anunțat că, în urma unei anchete interne, a ajuns la concluzia că „această întrerupere a fost provocată de către un angajat al Twitter, în ultima sa zi de muncă”.
Inițial, Twitter transmisese că e vorba despre o „neatenție”, „o eroare umană comisă de un angajat al Twitter”.
„Contul a fost oprit timp de 11 minute și a fost restabilit între timp”, a adăugat grupul, precizând că o anchetă internă era în curs și că erau luate „măsurile necesare pentru ca acest lucru să nu se repete pe viitor”.
Donald Trump nu s-a referit până acum la acest incident. Președintele american își folosește contul de Twitter frecvent, aici anunțând măsuri, atacând presa sau diferite persoane. El postează aproape zilnic astfel de mesaje și are peste 41,7 milioane de abonați.
Sursa: ziare.com
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi