Controversatul Veaceslav Platon rămâne fără aproape 270 de MILIOANE de lei. Banii urmează să fie transferați pe conturile statului
Judecătoria Buiucani a admis joi, 12 ianuarie, demersul procurorilor în dosarul lui Veaceslav Platon, prin care a fost solicitat transferul la contul Trezorerial al Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a sumei de 268 054 638,19 lei. Banii respectivi sunt din tranzacția de vânzare-cumpărare a 63,89% din acțiunile BC ,,Moldindconbank” SA și ar aparține controversatului Platon, considerat arhitectul și beneficiarul spălării a peste 22 de miliarde de dolari prin banca ce o deținea în R. Moldova. De asemenea, instanța a pronunțat, în aceeași cauză penală, încheierea prin care a respins cererile lui Ilan Șor privind recunoașterea lui în calitate de parte vătămată și partea civilă.
Anterior, oamenii legii din R. Moldova au aplicat sechestre pe suma de peste 268 de milioane de lei în dosarul care vizează schema „Laundromat”.
Procuratura Anticorupție susține că banii respectivi erau deţinuţi de Platon, inclusiv prin persoane terțe.
Cauza penală a fost pornită de către Procuratura Anticorupție pentru spălarea banilor, abuzul de serviciu și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon a constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul R. Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și al altor state.
Această organizație criminală a instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din R. Moldova, controlată de către conducătorul organizației criminale, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.
„Sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22 013 152 654,62 USD (dolari SUA), contrar legislației naționale a R. Moldova, cât și a Federației Ruse. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cât și în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizației criminale, Veaceslav Platon", a explicat Procuratura Anticorupție.
FOTO // Ce s-a ales din automobilul care a explodat într-o benzinărie de pe str. Albișoara din Chișinău: Se alimentase cu gaz și s-a aprins din mers. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale
Trimiterile poștale și mărfurile expediate din Ucraina, verificate mai minuțios în R. Moldova, după bomba depistată la aeroport într-o mașinuță
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș