Control la ANI în privința președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, la solicitarea socialiștilor
UPDATE // Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a confirmat că a primit o scrisoare de la ANI prin care i s-a solicitat Curții informații și copii autentificate ale unor acte jurisdicționale, în contextul unui control care vizează participarea dânsei la judecarea și pronunțarea hotărârii prin care decizia Parlamentului de „retragere” a mandatului său de judecător a fost declarată neconstituțională.
„Curtea a notat că „actele emise în cadrul competențelor constituționale exclusive ale Curții Constituționale nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nicio autoritate publică, inclusiv de instanța de judecată în procedură de contencios administrativ. Astfel, Constituția nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a Curții Constituționale și să o considere ca fiind neconstituțională sau ilegală”. În răspuns, s-a evidențiat că scrisoarea Autorității Naționale de Integritate reprezintă o ingerință în activitatea independentă a Curții Constituționale și s-a cerut retragerea acesteia”, cităm dintr-un comunicat al Curții Constituționale.
Inspectorii Autorității Naționale de Integritate (ANI) au inițiat un control pe numele președintei Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, la solicitarea deputatului socialist Grigore Novac, care invocă o pretinsă încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese.
Novac o acuză pe Domnica Manole că a participat, în calitate de judecător și președinte al Curții Constituționale, și a luat o decizie în ceea ce privește hotărârea Parlamentului votată de socialiști și deputații Partidului „Șor” privind anularea Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 prin care dânsa a fost numită judecător constituțional.
Majoritatea parlamentară a socialiștilor a încercat s-o demită pe Domnica Manole în primăvara curentă, înainte ca Înalta Curte să decidă dacă au fost întrunite circumstanțele dizolvării Parlamentului după eșuarea a două ternative de a învesti un guvern.
CITIȚI și DOC // Curtea Constituțională a SUSPENDAT decizia majorității PSRM-ȘOR: „Domnica Manole rămâne PREȘEDINTA Curții Constituționale”
„Domnica Manole a participat la examinarea hotărârilor, adoptând decizii având interes personal ce a influențat exercitarea imparţială şi obiectivă a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin potrivit legii. Sper că adevărul și legea vor triumfla, iar Domnica Manole va răspunde pentru această încălcare”, a scris socialistul pe Facebook.
Purtătoarea de cuvânt a ANI, Maria Dastic, a confirmat inițierea unui control în privința Domnicăi Manole.
„Procedura de control este în derulare și doar inspectorul de integritate poate aprecia dacă un subiect al declarării a admis conflicte de interese. Așteptăm finalitatea acestui control și vom emite un comunicat oficial”, a declarat Maria Dastic.
CITIȚI și VIDEO // Curtea Constituțională a ANULAT deciziile aprobate de majoritatea PSRM-Șor cu privire la revocarea Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu judecător la Înalta Curte
Menționăm că membrii Curții Constituționale au stabilit, înainte de ședința în care a fost examinat subiectul invocat de către deputatul socialist, că Domnica Manole poate participa și vota în calitate de magistrat constituțional chestiunea examinată.
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei