Control ANRE la SA „Apă-Canal Chișinău”: Furnizorul de apă, la un pas de incapacitate de plată din cauza gestionării proaste a companiei. Materialele au fost trimise la Procuratură
S.A. „Apă-Canal Chișinău” este expusă unui risc major de incapacitate de plată a obligațiunilor scadente. Rezultatele controlului activității acestei companii, efectuat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), arată că, pe 31 decembrie 2022, soldul mijloacelor bănești era de 13,1 milioane de lei, pe când obligațiunile scadente de la „Apă-Canal Chișinău” - de 692,6 milioane de lei.
Același raport subliniază neglijența manifestată în cadrul procesului de planificare, de modificare a planurilor investiționale și ulterioara includere în Raportul privind realizarea investițiilor efectuate, din cauza căreia SA „Apă-Canal Chișinău” a ratat posibilitatea recuperării prin intermediul tarifelor reglementate a investițiilor realizate în valoare de 47 de milioane de lei.
Totodată, urmare a gestionării ineficiente a contractelor cu BERD și BEI, în special din cauza incapacității respectării unor condiții și clauze contractuale, precum și a tergiversării implementării proiectelor investiționale, nerambursării creditelor în termenele stabilite, care a generat cheltuieli ineficiente în valoare de peste 3,922 de milioane de euro sau 79 de milioane de lei: „La situația din 01.01.2023, investițiile nefinalizate, aflate în curs de execuție, au constituit 755,1 mil. lei, fiind de 3,7 ori mai mari ca investițiile realizate în anii 2020-2022”.
CITIȚI și Conducerea „Apă-Canal Chișinău” și Ion Ceban sunt SOMAȚI să înceteze speculațiile privind sistarea aprovizionării cu apă a capitalei: „Presiunile publice, în scopul aprobării unui tarif lipsit de justificări economice sunt inadmisibile”
„Operatorul nu și-a onorat obligația de a prezenta anual documentele necesare pentru actualizarea tarifelor și a ratat includerea în cheltuielile de bază, luate în calculul tarifului aferent serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare a circa 13 milioane de lei. Având o situație financiară precară, conducerea operatorului a agravat-o și mai tare, prin depășirea în fiecare an a valorilor cheltuielilor de bază aprobate de către ANRE cu circa 25-34%. Societatea nu a aplicat principiul eficienței maxime la cheltuielile minime la achiziționarea bunurilor materiale, fiind admise cheltuieli ineficiente în sumă de 3,4 milioane de lei”, mai informează ANRE.
Controlorii au mai stabilit că la companie nu au fost luate măsurile necesare pentru reducerea pierderilor de apă în sistem, în scopul creșterii eficienței sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare. În rezultat, consumul tehnologic și pierderile de apă au fost depășite considerabil față de cele aprobate de către ANRE - cu 88,5% în anul 2020, cu 75,3% în anul 2021 și, preliminar, cu 73,5% în anul 2022, înregistrând cheltuieli nejustificate, neacceptate prin tarif, în sumă de 44,9 milioane de lei.
Primarul Ion Ceban, pus la RESPECT, după ce a AMENINȚAT că-i va lăsa pe locuitorii capitalei fără apă și canalizare. „Kremlinul ne șantajează cu GAZUL, iar Ceban ne șantajează cu apa”
ANRE a obligat conducerea SA „Apă-Canal Chișinău” să întreprindă, în termen de trei luni, acțiuni în vederea redresării situațiilor expuse și constatate, inclusiv asigurării continuității prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Raportul va fi remis Procuraturii Generale și Consiliului municipal Chișinău pentru examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de la SA „Apă-Canal Chișinău”.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România