CONTRABANDĂ cu articole sportive de ZECI de MILIOANE de lei: Patru vameși, REȚINUȚI
Nouă persoane, printre care patru vameși și doi fondatori și directori ai unor firme, au fost reținuți și sunt bănuiți că au introdus, prin contrabandă, pe teritoriul vamal al R. Moldova mărfuri sportive şi echipament fitness în proporţii deosebit de mari.
Printre persoanele învinuite figurează administratorii şi fondatorii unor firme, trei şoferi de camion, precum şi patru vameşi. Aceștia sun învinuiţi că, în intervalul anilor 2008 – 2011, ar fi introdus, prin contrabandă, articole sportive și echipamente fitness de firmă, estimate la peste 62 de milioane de lei.
Marfurile, pentru care nu erau achitate taxele necesare, aparțineau unor branduri internationale renumite, fiind destinate pentru două reţele mari de magazine sportive de firmă.
Potrivit procurorilor, bănuiţii au elaborat şi pus în aplicare o schemă de import iniţial al mărfurilor în zona economică liberă, cu efectuarea ulterioară a reexportului fictiv al acestora. După ce urmele acestei „afaceri” erau „șterse”, cei implicați în schemă își împărțeau veniturile.
„Potrivit planului lor, după introducerea mărfurilor pe teritoriul R. Moldova în Zonele Economcie Libere, în complicitate cu șoferii, care urmau să efectueze reexportul, mărfurile se reîncărcau în automobilele destinate reexportului, ieșeau de pe teritoriul Zonei Economice Libere, și, respectiv, urmau să se deplaseze la punctul de trecere a frontierei de stat. Însă, mijloacele de transport, la venirea la punctele de trecere a frontierei de stat, nu aveau marfa corespunzătoare. În urma înțelegerii prelabile cu vameșii, aceștia își aplicau stampilele și semnăturile pe documentele vamale și nu efectuau controlul care se impune, dând posibilitate făptuitorilor să facă un reexport fictiv al mărfurilor, iar acestea rămâneau pe teritoriul R. Moldova și erau vindute în magazinele specializate”, a spus în cadrul unei conferințe de presă procurorul Vitalie Busuioc.
Potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi reușit să introducă prin contrabandă pe teritoriul vamal al R. Moldova mărfuri a căror valoare totală în vamă, în baza celor 33 de declaraţii vamale, constituie suma de 5,5 milioane dolari, mărfuri pentru care nu s-au achitat drepturile de import în mărime de 26 de milioane de lei.
Cele nouă persoane sunt acum reținute pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să ceară instasnței de judecată aplicarea pe numele acestora a arestului preventiv pentru 30 de zile.
Urmărirea penală a fost inițiață la solicitarea Serviciului Vamal.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md