08:27:00 22.11.2024
Stiri

Continuă TELENOVELA cu tariful de 6 lei pentru călătoriile în transportul public din Chișinău. Curtea Supremă de Justiție NU și-a asumat responsabilitatea de a tranșa problema și a trimis dosarul la Curtea de Apel Chișinău

Actualitate 08.07.2022 17:40 Vizualizări2279 Autor: Ziarul National
Continuă TELENOVELA cu tariful de 6 lei pentru călătoriile în transportul public din Chișinău. Curtea Supremă de Justiție NU și-a asumat responsabilitatea de a tranșa problema și a trimis dosarul la Curtea de Apel Chișinău


Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a refuzat să tranșeze problema privind majorarea la 6 lei a tarifului la călătoriile în transportul public din Chișinău și a trimis dosarul la Curtea de Apel Chișinău.

Astfel, solicitarea Cancelariei de Stat privind anularea dispoziției de majorare a tarifului pentru călătoriile cu transportul public a ajuns de unde a plecat.

Potrivit deciziei CSJ, este de competența Curții de Apel Chișinău să examineze acest dosar.

Citește și: Primarul Ion Ceban a promis transport GRATUIT în municipiul Chișinău, dar a MAJORAT costul călătoriei la ȘASE lei. Locuitorii capitalei au primit astăzi câte trei bilete pentru o singură cursă

„Se constată competența completului Curții de Apel Chișinău, specializat în examinarea cauzelor în contencios administrativ, la examinarea acțiunii de control normativ depusă de Cancelaria de Stat împotriva Consiliului Municipal Chișinău, persoană terță primarul general, cu privire la anularea actului administrativ cu caracter normativ. Cauza de contencios administrativ, la acțiunea de control normativ depusă de Cancelaria de Stat împotriva CMC se remite conform competenței spre examinare Curții de Apel Chișinău”, se arată în decizia emisă de CSJ.

Amintim că, din 1 iulie curent, tariful la călătoriile cu troleibuzul și autobuzul, în raza municipiului Chișinău, s-au majorat la 6 lei. Anterior, o călătorie cu troleibuzul era 2 lei, iar cu autobuzul – 3 lei. Această majorare a fost cerută de primarul general, Ion Ceban.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md