03:13:29 23.11.2024
Stiri

Continuă plecările în masă din PSRM, iar Dodon nu poate opri RUPTURA. Președintele organizației teritoriale din orașul Codru, Iurie Dumitriu, împreună cu colegii consilieri și cei din organizația de tineret aderă la Partidul „Renaștere”

Actualitate 03.07.2023 16:38 Vizualizări2980 Autor: Ziarul National
Continuă plecările în masă din PSRM, iar Dodon nu poate opri RUPTURA. Președintele organizației teritoriale din orașul Codru, Iurie Dumitriu, împreună cu colegii consilieri și cei din organizația de tineret aderă la Partidul „Renaștere”


Președintele organizației teritoriale a Partidului Socialist din R. Moldova (PSRM) din orașul Codru, Iurie Dumitriu, împreună cu colegii consilieri și cei din organizația de tineret – în total 30 de persoane, au luat decizia să părăsească echipa socialiștilor și să adere la Partidul „Renaștere”.

„Echipa noastră, consolidată acum cu experimentați și hotărâți colegi din orașul Codru, își canalizează toate eforturile și cunoștințele pentru atingerea unui scop comun- restabilirea și creșterea bunăstării Moldovei. Ne asumăm cu toată responsabilitatea sarcina renașterii patriei noastre și crearea condițiilor bune de lucru și de viață pentru toți cetățenii!”, anunță formațiunea pe pagina de Facebook.

Conducerea Partidului „Renaștere” este convinsă că la formațiune vor adera și alți primari, consilieri raionali și susținători ai PSRM.

Anterior, din echipa socialiștilor au plecat câțiva deputați și mai mulți membri ai formațiunii, care au aderat la Partidul „Renaștere”.

Deputații Irina Lozovan și Alexandru Nesterovschi au fost primii care au părăsit PSRM, în martie 2023, și au aderat la „Renaștere”. La scurt timp, ei au fost urmați de colegii lor, deputații Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski.

La fel au procedat consilierii municipali din orașul Bălți, Veaceslav Babinețki și Ludmila Vitneanschi, președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, cinci primari, mai mulți consilieri raionali și membri ai PSRM.

Săptămâna trecută, fostul membru al Consiliului Republican al PSRM, Nicolai Cazacu, doi consilieri socialiști din Cimișlia – unul raional și altul orășenesc, președintele organizației teritoriale a PSRM din Cimișlia, Iurie Mazur, au aderat la Partidul „Renaștere”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md