Consumatori, ÎNȘELAȚI de către o pizzerie din capitală
O pizzerie din capitală a ajuns în vizorul inspectorilor Agenției pentru Protecția Consumatorului (APC), pentru că ar fi înșelat mai mulți consumatori atunci când aceștia comandau online produse.
În cadrul unui control inopinat, inspectorii au comandat de pe pagina web o pizza de 890 de grame. În realitate însă, aceasta cântărea doar 682 de grame. Astfel, consumatorul era înșelat cu 208 grame, ceea ce înseamnă că la fiecare pizza comandată, consumatorul este înșelat cu 16,84 de lei.
De asemenea, pe pagina web este o condiție de livrare care spune că, dacă faci comandă de o anumită sumă de bani, livrarea este gratuită. În realitate însă, pentru fiecare pizza comandată la prețul standard, erau adăugați suplimentar încă cinci lei, ceea ce reprezintă iarăși o încălcare gravă a drepturilor consumatorilor.
În atenția APC au ajuns și responsabilii unui depozit en-gros din municipiul Chișinău. APC a descoperit aici mai multe loturi de produse de cofetărie care nu erau marcate corespunzător. Produsele de cofetărie preambalate nu aveau mai multe etichete. Astfel, din 20 de loturi de produse de cofetărie verificate, șase loturi de produse preambalate cu masa totală de peste o tonă, în valoare de peste 70 de mii de lei, aveau indicate pe ambalaje diferite mase, fapt ce induce în eroare consumatorul.
Mai mult decât atât, inspectorii au constatat că secția de ambalare a produselor de cofetărie din cadrul depozitului nu avea autorizație sanitară.
Pentru ilegalitățile depistate, inspectorii au încheiat procese-verbale și au eliberat prescripții de înlăturare a neconformităților.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”