Consolidarea parteneriatului strategic cu R. Moldova, în noul context geopolitic, pe agenda Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, convocat de președintele României


Oportunităţile oferite de noul context geopolitic pentru consolidarea Parteneriatului Strategic cu Republica Moldova este unul dintre subiectele de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocat, joi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele României, Klaus Iohannis.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la București, parteneriatul cu R. Moldova este evocat în contextul „asigurării ireversibilităţii parcursului european” al republicii noastre.
Pe aceeași ordine de zi mai sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse şi implicaţiile pentru România.
Membrii CSAT vor discuta, de asemenea, şi despre Planul Naţional de Implementare a Pactului Civil în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună, dar şi de Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2025 - 2034.









































































