Consiliul Național al Monumentelor Istorice primește un nou regulament pentru protejarea patrimoniului cultural în Moldova


5 martie 2025, Chișinău – Gestionarea intervențiilor asupra monumentelor istorice din Republica Moldova va fi îmbunătățită. Guvernul a aprobat un nou Regulament pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI).
Scopul acestora este de a accelera avizarea intervențiilor asupra monumentelor istorice, de a crește transparența și de a asigura o protecție mai eficientă a patrimoniului cultural.
Regulamentul prevede cerințe clare pentru avizarea intervențiilor, inclusiv prin introducerea unui Raport de conformitate care să evidențieze starea actuală a monumentelor. Sunt reglementate aspecte precum conținutul documentației prezentate, modul de examinare, tipurile de decizii adoptate și procedura de contestare.
Premierul Dorin Recean a declarat: „În termen de trei luni, CNMI va prezenta Guvernului și societății un raport public despre activitatea sa. Trebuie să găsim soluții pentru a preveni ruinarea monumentelor, fără a îngreuna activitatea celor de bună credință.”
Se asigură, de asemenea, o transparență sporită a activității Consiliului, prin includerea reprezentanților societății civile în cadrul său. Regulamentul stabilește cerințe pentru candidați, modul de selecție și numirea membrilor Consiliului, precum și cazurile de încetare a calității de membru. Consiliul va fi compus din 13 membri, care vor primi o indemnizație lunară.











































































