17:23:29 17.03.2025
Stiri

Consiliul Europei somează Rusia să respecte dreptul la educație în Transnistria: presiuni pentru protejarea elevilor de recrutare forțată și intimidare în școlile cu predare în română

Actualitate 17.03.2025 13:22 Vizualizări332
Consiliul Europei somează Rusia să respecte dreptul la educație în Transnistria: presiuni pentru protejarea elevilor de recrutare forțată și intimidare în școlile cu predare în română

Potrivit Asociației Promo-LEX, recenta decizie a reafirmat dreptul elevilor de a învăța în limba lor maternă, fără a întâmpina obstacole, și subliniază obligația Rusiei de a-și respecta îndatoririle legale de a pune capăt tuturor formelor de hărțuire și intimidare împotriva elevilor, părinților și cadrelor didactice din școlile cu predare în grafie latină. Chiar dacă Curtea a stabilit clar responsabilitatea Federației Ruse și a subliniat necesitatea unor măsuri reparatorii, autoritățile ruse nu au prezentat încă un plan de acțiune. De asemenea, Federația Rusă refuză să achite compensațiile stabilite de CEDO - 6.000 de euro per reclamant și 50.000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Între timp, „legea limbilor” și alte reglementări din regiunea transnistreană continuă să împiedice dreptul la educație în limba română. De asemenea, există un risc constant de recrutare forțată, deoarece autoritățile de facto din regiune cer periodic liste cu elevi care împlinesc 16 ani, sporind temerile familiilor legate de recrutarea abuzivă în structuri paramilitare. „Solicităm din nou autorităților ruse să-și onoreze obligațiile internaționale și facem apel la partenerii europeni să-și intensifice eforturile pentru protejarea drepturilor acestor elevi”, a declarat Vadim Vieru, avocat al Asociației Promo-LEX.

Comitetul de Miniștri urmează să reia examinarea „cauzelor Catan” la o ședință ulterioară programată pentru 2026, păstrându-și dreptul de a utiliza orice mijloace necesare pentru a asigura executarea hotărârii.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte