10:10:10 23.12.2024
Stiri

Conferință internațională la USM, dedicată doctorului în drept Nicolae Osmochescu! Profesorul a împlinit 80 de ani: „Aportul Domniei Sale la dezvoltarea dreptului în Republica Moldova este unul incomensurabil”

Actualitate 14.11.2024 15:17 Vizualizări1172 Autor: Ziarul National
Conferință internațională la USM, dedicată doctorului în drept Nicolae Osmochescu! Profesorul a împlinit 80 de ani: „Aportul Domniei Sale la dezvoltarea dreptului în Republica Moldova este unul incomensurabil” USM

O conferință științifică internațională, cu titlul „PACTA SUNT SERVANDA: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”, dedicată lui Nicolae Osmochescu, doctor în drept, profesor universitar și fost judecător al Curții Constituționale a R. Moldova, a fost organizată astăzi la Universitatea de Stat din R. Moldova (USM).

Nicolae Osmochescu a aniversat, pe 12 noiembrie curent, 80 de ani de la naștere, iar la eveniment au participat conducerea USM, profesori și studenți ai Facultății de Drept, reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai mediului academic, juriști și alte personalități din domeniul jurisprudenței.



Rectorul USM, Igor Șarov, i-a adus un omagiu lui Nicolae Osmochescu, ilustru profesor în domeniul dreptului internațional și valoros om de știință, menționând impresionanta carieră a profesorului care a îndrumat generații de studenți și continuă să o facă prin măiestria pedagogică, puterea de influență, profunzimea şi corectitudinea abordării problemelor din domeniul dreptului internațional.

„Aportul Domniei Sale la dezvoltarea dreptului în Republica Moldova este unul incomensurabil. În cei peste 50 de ani de activitate în cadrul Facultății de Drept, profesorul a educat generații de studenți, masteranzi și doctoranzi, amplificând interesul tineretului studios față de universul fascinant al dreptului internațional public, diplomatic și consular. Dl. Osmochescu este autorul unui număr considerabil de lucrări științifice, care înglobează o parte valoroasă a științei dreptului din Republica Moldova. Performanțele Domniei Sale profesionale depășesc spațiul învățământului juridic superior, astfel deținând importante funcții de-a lungul timpului: prim-viceministru al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, consilier al președintelui republicii, judecător al Curții Constituționale ș.a., prin care a contribuit cu abnegație la edificarea statului de drept Republica Moldova, precum şi la consolidarea imaginii reoublicii noastre peste hotarele ei.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează, cu această ocazie, cele mai calde și sincere felicitări domnului Nicolae Osmochescu, cu frumoasa ocazie a Jubileului de 80 de ani. Ne exprimăm sentimentele de respect și admirație față de calitățile care Vă profilează portretul ca om al faptelor demne, personalitate cu verticalitate, pedagog cu vocație, savant ilustru, promotor al Legii şi Adevărului!”, se arată într-un mesaj al USM.







Stiri relevante
22.12.2024 10:07 609 Cine face listele?

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md