16:07:07 16.04.2025
Stiri

Conferință dedicată consolidării spațiului științific românesc, la Chișinău: „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei reprezintă două state românești – România și Republica Moldova”

Actualitate 09.05.2024 14:57 Vizualizări1062
Conferință dedicată consolidării spațiului științific românesc, la Chișinău: „Academia Română și Academia de Științe a Moldovei reprezintă două state românești – România și Republica Moldova” Moldpres

Academia de Științe a Moldovei (AȘM) și Academia Română au inițiat o apropiere fără precedent a celor două instituții academice surori, a declarat miercuri președintele AȘM, academicianul Ion Tighineanu, în cadrul conferinței științifice cu genericul „Consolidarea spațiului științific românesc în context european”.

„Planul de acțiuni academice comune, aprobat pe 4 aprilie 2023 și actualizat pe 2 aprilie 2024, a deschis noi orizonturi pentru crearea unui spațiu românesc științific și cultural comun. Remarcabil este faptul că sărbătorile naționale ce țin de cultură și limbă sunt marcate împreună – Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie și Ziua Limbii Române pe 31 august. Evenimentul de astăzi, inclus în Planul de acțiuni comune, reprezintă o frumoasă inițiativă a celor două Academii de a sărbători împreună Ziua Europei și a pune în evidență contribuțiile mediului academic la promovarea imaginii științei și culturii românești în Europa și în lume”, a subliniat președintele AȘM, citat de Moldpres.

Potrivit sursei citate, rolul Academiilor de Științe în lumea modernă, asaltată de provocări majore, devine tot mai pronunțat. În primul rând, Academiile sunt tradițional responsabile de dezvoltarea științelor fundamentale, importanța cărora a fost elucidată de multiple foruri științifice organizate în cadrul Anului Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă. În al doilea rând, cele mai importante organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, UNESCO sau Comisia Europeană, sunt îndrumate de Consiliul Științific Internațional, ALLEA (All European Academies), Academia Europeană, Parteneriatul InterAcademic etc. Scopul principal al Academiei Europene, spre exemplu, este de a consilia Comisia Europeană, guvernele și organizațiile transnaționale în chestiuni științifice, inclusiv în procesul de elaborare a politicilor în domeniu. Tot mai auzită se face Vocea Globală a Științei reprezentată de Consiliul Științific Internațional, cu sprijinul căruia Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 25 august 2023 a proclamat perioada anilor 2024-2033 drept Deceniu Internațional al Științelor pentru Dezvoltare Durabilă.

„Academia Română și Academia de Științe a Moldovei reprezintă două state românești – România și Republica Moldova – în principalele foruri științifice internaționale. În condițiile actuale, conjugarea eforturilor celor două Academii cu scopul promovării unei imagini pozitive a științei și culturii românești în lume este o chemare a timpului. Mai mult, este foarte important ca în procesele de integrare europeană să nu ne pierdem identitatea, să promovăm valorile noastre autentice, să protejăm şi să conservăm patrimoniul nostru cultural pentru generaţiile viitoare, să facem cunoscute la scară transnațională cultura și tradițiile seculare românești”, a mai spus Acad. Ion Tighineanu.

În carul evenimentului s-au mai pronunțat: prof. Randy Schekman, Universitatea California/Berkeley, Laureat al Premiului Nobel, Acad. Bogdan Simionescu despre rolul și importanța institutelor Academiei Române, Acad. Mihai Cimpoi despre cercetări eminescologice în contextul interrelațiilor culturale europene și membrul corespondent al AȘM, Ion Hadârcă, despre dimensiunea europeană a operei cantemirene.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte