13:57:10 26.11.2024
Stiri

Conducerea filialei BEM din raionul Râşcani a ajuns pe banca acuzaților

Anticorupție 19.09.2014 11:25 Vizualizări2054 Autor: Galina Munteanu
Conducerea filialei BEM din raionul Râşcani a ajuns pe banca acuzaților


Dosarul penal în care este vizată conducerea filialei teritoriale din raionul Râșcani a Băncii de Economii (BEM) a fost finalizat și remis instanței de judecată spre examinare.

Astfel, pe banca acuzaţilor va compărea directorul filialei, contabilul-şef şi adjunctul acestuia, precum şi şeful depozitului de valori al instituţiei bancare.

Toţi patru sunt învinuiţi de delapidarea averii străine, săvârşită în proporţii deosebit de mari, de către un grup criminal organizat.

La baza pornirii respectivului proces penal a stat sesizarea adresată de către administraţia BEM care a depistat lipsa numerarului după efectuarea unui audit intern.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au elaborat o schemă criminală prin care, în intervalul anilor 2007-2014, au reuşit să sustragă mijloace băneşti ce aparţineau instituţiei financiare în sumă de 7 738 000 de lei, 50 450 dolari SUA şi 88 800 euro, bani pe care ulterior i-au folosit în interese personale.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpaţii au restituit o parte din mijloacele sustrase. Pe moment, pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat, procurorii au aplicat sechestru pe mai multe averi ale celor vizați în proces.

Pe moment, toţi patru se află în arest, iar cauză penală a fost expediată pentru examinare în Judecătoria raionului Râşcani. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de închisoare.

Amintim că, pentru acţiuni similare, săptămâna trecută, procurorii au deferit-o justiţiei şi pe șefa filialei din Străşeni a Băncii de Economii, învinuită de sustragerea a peste patru milioane lei din depozitul de valori al filialei pe care o conducea.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md