10:10:03 27.04.2025
Stiri

Perle de la vârf // Concursul „Cine-i mai idiot și cine-i mai util” continuă!

Politică 14.05.2016 09:00 Vizualizări2245
Perle de la vârf // Concursul „Cine-i mai idiot și cine-i mai util” continuă!

Pavel FILIP, prim-ministru: „Dincolo de aceasta, mi s-a raportat că există o marjă de eroare (în datele recensământului – n.r.). Am consultat specialiștii și mi s-a spus că atunci când se petrece recensământul în general nu există marje de eroare”.

Ați consultat un consultant, care se dă specialist. Marja de eroare există oricând!

Maia SANDU, liderul PAS: „Partidul Democrat e la putere, Partidul Liberal crede că e la putere”.

Nici măcar cei din PL nu mai cred în PL…

Dumitru DIACOV, deputat PD: „În prezent, trebuie să ne concentrăm asupra angajamentelor asumate. Înaintarea unui candidat ar însemna o anumită abatere de la programul de lucru”.

Adevărat ziceți – peste 100 de zile e timpul să vă concentrați. Cum numai reușiți concentrarea – hop și vacanța!

Iurie LEANCĂ, liderul PPEM: „Într-un mod sfidător, de-a dreptul scandalos, liderul socialiștilor a salutat participarea trupelor militare ruse la parada de la Tiraspol”.

Dodon a salutat. Iar dvs. ați condamnat - în calitate de ministru de Externe, acum de lider politic. Problema e că rezultatul e unul și același.

Igor DODON, liderul PSRM, despre Renato Usatîi, liderul PN: „Este idiotul util al lui Plahotniuc”.

Concursul „Cine-i mai idiot și cine-i mai util” continuă!

Serafim URECHEAN, despre participarea la alegerile prezidențiale: „Cum vor fi publicate regulile pentru a candida, sigur că, mai mult – da. Chiar fiind conștient că eu nu voi câștiga aceste alegeri”.

Vorba ceea – gospodarul nu se întoarce de două ori în politică…

Andi CRISTEA, europarlamentar: „E limpede că, prin puterea pe care o are, Plahotniuc poate genera transformări pe calea reformelor. El controlează majoritatea parlamentară. Iar la nivel de analiză, cred că este perceput mai degrabă ca o parte a soluției decât ca o parte a problemei”.

Dvs. așa și n-ați înțeles că o parte a problemei e problemă, iar o parte a soluției nu e soluție!

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte