Concluzii incredibile după autopsia lui Maradona: n-a fost moarte subită. A agonizat ore în şir. Nici urmă de alcool sau droguri
Moartea lui Diego Armando Maradona continuă să trezească o mulţime de reacţii, mai ales că apar elemente noi, care schimbă sensibil datele problemei.
În Argentina au fost anunţate ultimele concluzii după autopsia realizată de medici înainte ca Maradona să fie înmormântat.
Până acum s-a crezut că a fost vorba de moarte subită, un infarct miocardic provocat de un edem pulmonar acut, încă nu ar fi fost deloc aşa. Fostul mare fotbalist ar fi agonizat între 6 şi 8 ore.
De asemenea, în corpul acestuia nu au fost găsite urme de alcool şi nici de droguri, deşi foarte mulţi erau convinşi că nu a putut să renunţe la aceste vicii nici după opreaţia pe creier.
În schimb, corpul său era plin de medicamente care îi tratau alte probleme medicale decât boala de inimă de care suferea.
Venlafaxina este un medicament antidepresiv care tratează tulburările de anxietate, Quetiapina este un antipsihotic administrat contra depresiei severe şi a unor dependenţe, iar levatiracetamul este un medicament antiepileptic care acţionează asupra sistemului nervos central şi poate provoca somnolenţă şi o scădere a reacţiilor.
De asemenea, în corpul său a fost găsit Naltexona, care blochează efectul medicamentelor opioide şi e utilizat în cazurile de alcoolism, precizează argentina.as.
Ultimele informaţii vin să întărească ideea unor neglijenţe medicale care au dus la moarte lui Maradona şi există un proces în desfăşurare în acest caz, informează digisport.ro.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român