COMUNICAT // Principesa Margareta mulțumește ROMÂNILOR
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, mulțumește românilor pentru afecțiunea și gândurile pline de compasiune pe care le-au arătat cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai. „Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană”, scrie Custodele Coroanei într-un comunicat.
Redăm mai jos, integral, comunicatul Casei Majestății Sale:
„Adresez tuturor recunoscătoare mulțumiri pentru cuvintele alese, pentru afecțiunea și gândurile pline de compasiune pe care le-ați arătat, cu trista ocazie a trecerii la cele veșnice a tatălui meu.
Regele Mihai a fost un tată minunat, un model de moralitate și un stâlp al istoriei contemporane a țării noastre. Loial, drept și generos, Regele a dovedit un angajament neclintit față de Națiune și Coroană.
Am fost cu toții în aceste zile în comuniune, mândri, îndurerați și înălțați sufletește.
Aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu vor călăuzi, de acum înainte, Familia Regală a României.
Vă mulțumesc pentru forța iubirii voastre și pentru atașamentul fără pereche pe care l-ați arătat Regelui nostru, în ultimele sale zile pe pământ. Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană.
Custodele Coroanei române”.
Sursa: digi24.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”