20:43:11 21.11.2024
Stiri

„Comuna leneşilor” a rămas cu șapte asistaţi social din 400. Soluția GĂSITĂ de primar este genială

Social 10.12.2018 09:01 Vizualizări1540 Autor: Ziarul National
„Comuna leneşilor” a rămas cu șapte asistaţi social din 400. Soluția GĂSITĂ de primar este genială Sursa: sevedetot.ro


Un primar din Botoşani pare să fi găsit soluţia pentru a reduce numărul celor care aşteaptă bani de la stat.

A angajat la primărie un psiholog şi, împreună cu asistentul social, a căutat locuri de muncă. Iar cine a refuzat să lucreze a pierdut ajutorul.

Aşa s-a ajuns că, de la „comuna leneşilor”, cum era supranumită localitatea, zona să fie acum un exemplu.

La Dângeni – în Botoșani – erau acum trei ani – aproape 400 de persoane care trăiau de pe urma ajutoarelor sociale deşi erau bune de muncă.

Cum numărul lor continua să crească, primarul a căutat soluţii ca să oprească fenomenul.

Reporter: A fost greu să vă găsiţi un loc de muncă până acum?
Dumitru, fost asistat social: Mi-a fost greu să găsesc pe plan local.
Reporter: Cât aţi stat acasă fără să munciţi?

Dumitru, fost asistat social: Am stat vreo 5-6 ani.

Eugen, fost asistat: Vreo 14 ani am luat ajutor social.
Reporter: Şi când era mai bine?
Eugen, fost asistat: Acum e mult mai bine.
Ca să obţină aceste rezultate edilul a angajat un psiholog la primărie. Apoi - împreună cu asistentul social - a întocmit o bază de date cu calificarea fiecărui localnic.

Datele au fost trimise ulterior Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Botoşani.

Teodor Dimitriu, director AJOFM Botoşani: „Agenţii economici din judeţul Botoşani au o mare problemă. Nu îşi găsesc oameni pentru a fi angajaţi şi aici mă refer la meseriile în construcţii, confecţii şi servicii.”

Cei de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă spun că exemplul primarului din Dângeni ar trebui urmat.

Cătălin Rotundu, primar: „La început a fost foarte greu pentru că era mai comod să stea acasă decât să depună un efort şi să meargă la serviciu.”

Denumită în trecut „comună leneşilor”, Dângeni mai are acum doar șapte asistaţi social.
În toată ţara erau în 2017, 280.000 de români buni de muncă dar care nu îşi căutau concret o slujbă.

Sursa: sevedetot.ro

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md