ILEGAL // Comratul încearcă să instituie o structură care ar înlocui atribuțiile CA din R. Moldova pentru mass-media din regiune: „Tentativă de a eluda Codul serviciilor media audiovizuale”
Autoritățile Găgăuziei încearcă să creeze la Comrat o instituție similară Consiliului Audiovizualului (CA) de la Chișinău, responsabilă de licențierea activității mass-mediei audiovizuale din regiune.
Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat marți, 25 iunie, un proiect de lege prin care licența de emisie eliberată de CA este înlocuită cu așa-numitul permis „Izin”, în baza căruia vor putea funcționa furnizorii de servicii media audiovizuale din regiune.
Președinta CA, Liliana Vițu, susține că inițiativa autorităților de la Comrat constituie „o tentativă de eludare a Codului serviciilor media audiovizuale și a hotărârilor instanțelor de judecată naționale”.
„Norma legală menționată intră în contradicție evidentă cu prevederile Codului nr. 174/2018 și Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător nr. 160/2011, care stabilesc condițiile și procedurile aferente eliberării licenței de emisie, unica autoritate competentă de a elibera acte permisive în domeniul audiovizual fiind Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova. Înlocuirea licenței de emisie cu așa-numitul permis Izin, în baza căruia vor putea funcționa furnizorii de servicii media audiovizuale din UTAG, creează riscul iminent de apariție sau continuare a activității a unor servicii de televiziune și de radiodifuziune sonoră plasate în afara câmpului legal”, a comentat Liliana Vițu, citată de un comunicat de presă al CA.
Totodată, președinta Consiliului Audiovizualului a amintit că „prin Încheierea Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 5 octombrie 2022, au fost declarate inadmisibile recursurile depuse de Guvernatorul Găgăuziei și Adunarea Populară a Găgăuziei împotriva Hotărârii Curții de Apel Comrat, prin care Legea UTA Găgăuzia cu privire la licențierea unor genuri de activități, din 7 iulie 2000, adoptată de Adunarea Populară a Găgăuziei, a fost anulată ca fiind ilegală, constatând că aceasta contravine legilor ierarhic superioare. Astfel, prin promovarea proiectului menționat mai sus, se urmărește scopul eludării hotărârilor instanțelor de judecată naționale”.
CA anunță că a informat Guvernul, comisiile de profil ale Parlamentului, Președinția, Serviciul de Informații și Securitate și Procuratura Generală despre revenirea proiectului pe ordinea de zi a Adunării Populare a Găgăuziei și riscurile ce le comportă acesta.
Precizăm că, anterior, autoritățile din Găgăuzia au mai avut inițiativa de a crea procuratură paralelă
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român