Comitetul de coordonare a proiectului care vizează reabilitarea birourilor vamale de frontieră Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Giurgiulești se va întruni pe 24 februarie la Chișinău
Conducerea Serviciului Vamal și a Autorității Vamale române s-a întrunit vineri, 3 februarie, într-o ședință de lucru care anticipează întrunirea Comitetului de coordonare a proiectului „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița România - R. Moldova, birourile vamale Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Giurgiulești”.
Serviciul Vamal precizează că scopul ședinței a fost evaluarea implementării acestui proiect, progresele înregistrate, precum și obstacolele identificate, ce vor trasa subiectele pentru ședința Comitetului de coordonare, planificată să aibă loc pe 24 februarie la Chișinău.
Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Nicolae Vutcariov, a subliniat că Serviciul Vamal acordă o importanță deosebită implementării cu succes a proiectului.
Partea română a reiterat suportul pentru implementarea cu succes a proiectului de modernizare a posturilor vamale de la frontiera moldo-română Albița-Leușeni, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Giurgiulești, exprimând disponibilitatea de a extinde colaborarea transfrontalieră și prin intermediul altor proiecte comune.
Reabilitarea și modernizarea posturilor vamale de la frontiera moldo-română va spori eficiența instituțională și operațională, prin facilitarea comerțului internațional și fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri și călători.
Potrivit Serviciului Vamal, plata de finanțare intermediară în mărime de 1 161 936 de euro a fost asimilată practic în totalitate.
Nu există temei pentru creșterea tarifelor la energia electrică. R. Moldova a cumpărat de la începutul anului 280 de mii MWh, la prețul mediu de circa 126,75 de euro/ MWh. Puțin peste 60 la sută din energie a fost livrată de România
Producția de energie regenerabilă atinge valori-record în R. Moldova: A acoperit a cincea parte din consumul zilei de ieri pe malul drept al Nistrului
Nicolae Negru, în ziua în care Donald Trump este învestit președinte al SUA: „Politica externă a SUA poate influența destinul R. Moldova pe două căi indirecte foarte importante”