Contestații respinse în cazul a patru companii, nemulțumite că nu au fost admise la licitația pentru instalarea parcurilor fotovoltaice mari


Patru companii au depus contestații după ce ofertele lor au fost respinse de comisia de licitații pentru instalarea parcurilor fotovoltaice mari, de până la 60 MW, însă acestea au fost respinse. Este vorba despre companiile KORON GRUP SRL, Simpals Solar Centru SRL, Green park Energy și SRL EW ENERGY WIND SRL.
Motivele respingerii acestor contestații includ lipsa experienței anterioare în instalarea și gestionarea parcurilor fotovoltaice de peste 1 MW, absența aprobării inginerești prealabile a investiției de către Consiliul care se ocupă de proiectele investiționale naționale sau necorespunderea garanției bancare cu cerințele stipulate în regulamentul de licitații.
În plus, Comisia a decis organizarea ședinței de deschidere și examinare a ofertelor tehnice pe 30 aprilie, la ora 9:00, în sala de ședințe a Ministerului Energiei, cu participarea investitorilor calificați.
La licitațiile pentru instalarea a 165 MW, incluzând 60 MW pentru parcuri fotovoltaice și 105 MW pentru parcuri eoliene, au fost depuse 34 de oferte pentru centrale electrice fotovoltaice, cu o capacitate totală propusă de 236,61 MW, și 8 oferte pentru centrale electrice eoliene, totalizând 207,5 MW. Toți ofertanții sunt companii locale, iar două dintre acestea au fondatori străini.
Amintim că licitația pentru construcția parcurilor eoliene de 105 MW și fotovoltaice de 60 MW a început vara anului trecut. Aceste proiecte vizează a susține obiectivul Republicii Moldova de a asigura cel puțin 30% din necesarul de energie electrică din surse regenerabile până în 2030.
Investitorii vor avea asigurată achiziția energiei electrice printr-un contract de achiziție pe 15 ani cu Furnizorul Central de Energie Electrică.
Statutul de producător eligibil mare urmează să primească aprobarea Guvernului.
Este important de menționat că în Moldova sunt implementate trei mecanisme de sprijin pentru producătorii de energie verde, care asigură achiziția surplusului de energie și sprijină recuperarea investițiilor:
- facturarea netă, care din 1 ianuarie 2024 a înlocuit contorizarea netă - aplicabilă micilor producători cu instalatii pentru uz propriu;
- tarif fix pe 15 ani - pentru parcuri și centrale până la 1 MW fotovoltaic sau 4 MW eolian;
- preț fix, la fel valabil 15 ani, pentru parcuri și centrale mai mari de 1 MW fotovoltaic sau 4 MW eolian, capacitate distribuită prin licitație.









































































