Comisia Europeană avertizează Germania că trebuie să acorde şomaj europenilor fără loc de muncă
Comisia Europeană (CE) avertizează Germania că trebuie să acorde şomaj europenilor care nu şi-au găsit un loc de muncă, scrie „Süddeutsche Zeitung”, care a obţinut un document al CE transmis Curţii Europene de Justiţie, informează Mediafax.
Juriştii Executivului european susţin, în poziţia transmisă Curţii Europene de Justiţie (CJUE), că excluderea europenilor de la ajutoarele sociale nu este conformă cu dreptul comunitar.
Dacă CJUE va fi de acord cu poziţia CE, europenii vor avea în viitor mai multe şanse pentru a obţine ajutor de şomaj în Germania, chiar şi în cazul în care nu îşi caută un loc de muncă, scrie publicaţia citată.
Poziţia Comisiei a fost transmisă în cazul unei românce de 24 de ani şi a fiului său. Cei doi trăiesc din 2010 în Germania. Tânăra a locuit la sora ei în Leipzig unde a studiat timp de 3 ani. Femeia a primit alocaţie pentru copil şi un spor de întreţinere, dar în momentul în care a solicitat ajutor de şomaj (Hartz-IV) a fost refuzată. Românca a dat statul german în judecată, dar Tribunalul social din Leipzig a decis, în iulie 2013, să solicite clarificări de la CJUE.
În prezent, statul german nu acordă ajutor de şomaj imigranţilor care vin în Germania în alte scopuri decât cel al căutării unui loc de muncă.
Comisia cere, însă, Berlinului să acorde un tratament egal tututor cetăţenilor din statele membre UE.
Sursa: antena3.ro
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani