Comisia Electorală Centrală atenționează că oferirea de cadouri alegătorilor în preajma alegerilor prezidențiale se pedepsește cu amenzi de până la 300 de mii de lei și ÎNCHISOARE
1397
Oferirea de bani, bunuri sau servicii pentru a determina alegătorii să-şi exercite votul la alegeri atrage pedepse stabilite în Codul Penal, amintește Comisia Electorală Centrală (CEC).
Astfel, persoana fizică prinsă că oferă „mită” electorală riscă amenzi între 27 500 și 42 500 de lei sau închisoare de la un an la 5 ani, iar persoanele juridice - amenzi între 200 000 și 300 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
CEC atrage atenția că neadmiterea coruperii alegătorilor este unul din elementele-cheie pentru aprecierea caracterului liber și corect al alegerilor, precum și pentru validarea acestora, solicitând organelor de drept să investigheze prompt toate semnalele primite, inclusiv din spațiul public.
De asemenea, Codul Electoral interzice finanţarea ori susţinerea materială sub orice formă, directă sau indirectă, a activităţii partidelor politice, a campaniilor electorale sau concurenţilor electorali de către organizaţiile religioase. Acestea riscă suspendarea activității, dacă încalcă legislația.
Autoritatea electorală centrală amintește și despre cazurile de la alegerile prezidențiale din 2016, dar și la cele parlamentare din 2019, când a recepționat mai multe sesizări cu privire la cazuri de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare, în special a celor cu domiciliul în localitățile din stânga Nistrului. CEC susține că, anterior, Curtea Constituțională a reținut că „transportul organizat al alegătorilor nu reprezintă, în sine, o încălcare electorală, cu excepția cazului în care se probează faptul că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influența opțiunea alegătorilor”.
„Prin urmare, Comisia menționează, pe de o parte, obligația organelor de drept de a contracara orice acțiune menită să organizeze/efectueze transportarea ilicită a alegătorilor, iar pe de altă parte, obligația concurenților electorali de a se abține de la acțiuni care implicit influențează opțiunea alegătorilor și rezultatele alegerilor, fapt care ar putea servi drept temei pentru anularea rezultatelor și aplicarea sancțiunilor de rigoare, inclusiv a sancțiunii de excludere din cursa electorală”, cităm dintr-un comuncat de presă al CEC.
13.12.2025
07:28
189
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
415
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
546
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
531
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
537
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
527
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
643
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
459
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
624
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
631
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














