CNN // De ce este Rusia o ŢINTĂ pentru atacuri teroriste
După ce Moscova a fost zguduită de numeroase atentate în ultimii 15 ani, soldate cu sute de morţi şi alte sute de răniţi, a venit rândul celui de-al doilea oraş ca mărime al Rusiei, Sankt Petersburg, unde a avut loc o explozie la metrou. Totuşi, de ce este Rusia vizată de aceste atacuri?
Într-o analiză a acestui fenomen, CNN încearcă să explice care sunt cauzele pentru care Rusia este una dintre ţintele teroriştilor.
Sursa citată aminteşte că, atunci când preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat pentru prima oară un atac aerian în Siria, la sfârşitul anului 2015, misiunea sa a fost clară: să ucidă teroriştii care locuiesc în acea ţară, înainte ca aceştia să ucidă oameni din Rusia.
Unul dintre principalele motive de îngrijorare este că mii de oameni din Federaţia Rusă, în mare parte din regiunea Caucazului, au călătorit în Siria pentru a se alătura grupărilor islamiste. Mulţi au reputaţia de a fi luptători capabili şi înverşunaţi.
Guvernul rus, asemenea celor din Franţa, Belgia şi Marea Britanie, s-a temut că propriii cetăţeni s-ar putea întoarce pentru a provoca haos, după ce se vor pregăti în Siria.
Implicarea Rusiei în războiul din Siria
În timp ce rolul Rusiei în războiul civil din această ţară a fost interpretat de unii din Occident drept o mişcare cinică şi interesată de a susţine regimul lui Assad, poporului rus i s-a spus că este o operaţiune de contraterorism necesară.
Unii analişti cred că, în timp ce activitatea Rusiei în Siria a dus la uciderea multor potenţiali terorişti, se poate să fi motivat mulţi alţi terorişti să riposteze şi să lovească Rusia.
Sursa citată aminteşte de prăbuşirea unui avion rusesc în Egipt, în octombrie 2015. Atunci au murit 224 de persoane, iar Statul Islamic a revendicat amplasarea unei bombe la bord.
Atacuri şi în zona Caucazului
Însă legăturile cu Siria nu reprezintă singura îngrijorare a Rusiei în legătură cu terorismul. O insurgenţă separatistă islamistă, care a ars mocnit mult timp în nordul regiunii Caucazului, s-a dovedit de mai multe ori capabilă să pună în scenă operaţiuni devastatoare de amploare.
Lumea a fost şocată de evenimente precum luarea de ostatici de la teatru, în Moscova, din anul 2002, de atacurile repetate de la metroul moscovit din anii 2004 şi 2010, dar şi de cel de la aeroportul Domodedovo, din anul 2011.
Însă nu doar capitala rusă a fost vizată, ci şi Beslan, oraş din regiunea caucaziană Osetia de Nord, unde în 2004 a avut loc o altă luare de ostatici, la o şcoală, soldată cu sute de morţi. Volgograd, Groznîi şi Mahacikala sunt alte locuri în care au avut loc explozii în ultimii ani, toate aflate în sud-vestul Rusiei, în apropiere de Caucaz.
Serviciile de securitate şi de informaţii ale Rusiei au făcut eforturi uriaşe în ultimii ani, alocând de asemenea resurse considerabile pentru a contracara ameninţarea terorii, din flancul sud-vestic al ţării.
CNN încheie notând că, pe măsură ce vor apărea tot mai multe detalii despre atacul de la metrou, Moscova va încerca cu disperare să afle cum a reuşit cineva să treacă de formidabila infrastructură de securitate a ţării.
Sursa: ziare.com
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei