Anatolie Donciu: „Nu este cazul să înăsprim sancțiunile pentru demnitarii care nu-și declară averile”
Toți demnitarii sancționați în anul curent pentru că nu și-au depus la timp declarațiile de avere au primit cea mai mică amendă prevăzută de legislație – 1 500 de lei. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei Naționale de Integritate, Anatolie Donciu. Acesta a participat astăzi la o dezbatere publică în cadrul căreia s-a discutat despre posibilitatea majorării sancțiunilor pentru funcționarii care nu-și declară sau încearcă să-și ascundă averile.
Potrivit președintelui CNI, majoritatea funcționarilor sancționați au achitat amenzile în primele 72 de ore, plătind doar jumătate din sumă, adică 750 de lei. Totuși, Anatolie Donciu nu consideră că amenzile ar trebui majorate. „Am analizat practica altor state și ne-am convins că la noi sancțiunile sunt practic egale cu cele stabilite în alte țări. Chiar recent, zece angajați ai CNI au fost pentru o săptămână în Lituania și s-au întors de acolo convinși că nu este cazul să înăsprim sancțiunile”, a declarat Donciu.
Cei prezenți la eveniment s-au arătat indignați de faptul că demnitarii noștri scapă basma curată după ce achită doar câteva sute de lei. „În Lituania este altă situație. Acolo nu se admit nereguli. La noi se ajunge în situația când funcționarii nu-și depun declarațiile de avere, nu-și indică castele, fiindcă știu că riscă să fie amendați cu 750 de lei”, a opinat directorul Agenției Presei Independente, Petru Macovei.
Reprezentantul Centrului Național Anticorupție afirmă că CNI ar trebui să primească și atribuțiile de stabilire a contravențiilor pentru ca deciziile adoptate de instituție să nu mai fie remise CNA-ului. „Legislația existentă dublează atribuțiile. Decizia CNI vine la noi și singurul lucru pe care îl putem face este să stabilim mărimea amenzii. Este mai eficient și logic ca aceste atribuții să revină Comisiei și să nu mai fie o astfel de migrație a dosarelor de la o instituție la alta”, a explicat Vitalie Ceban, șeful Direcției investigații speciale din cadrul CNA.
Precizăm că, în luna august curent, Comisia Naţională de Integritate a constatat că şapte miniştri din actualul Guvern nu și-au depus declaraţiile de avere în termenii stabiliți de legislație: ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, ministra Educaţiei, Maia Sandu, ministrul Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean şi cel al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Judecătoria sectorului Râșcani a stabilit amenzi de 1500 de lei pentru cinci miniștri.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania