Cleopatra Stratan și Edward Sanda au dat faliment cu afacerea lor. Cum au pierdut toți banii
Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează un cuplu tare îndrăgit și deși sunt încă foarte tineri, cei doi au avut curajul să își unească destinele în fața lui Dumnezeu și iată că acum, la 3 ani de la căsătorie, se iubesc la fel de mult. Deși pe plan muzical o duc excelent, se pare că cei doi au dat faliment cu afacerea cu haine!
Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au deschis o casă de producție și au făcut apel către public pentru a descoperi noi talente, după participarea la America Express. De asemenea, au încercat să intre în lumea modei, dar au renunțat, realizând că nu sunt potriviți pentru comerțul cu haine. Cleopatra Stratan și Edward Sanda au dezvăluit că și-au închis afacerea de modă deoarece le-a fost dificil să concureze cu brandurile mari, deja consacrate pe piață.
„Nu mai avem colecția de haine, a fost așa să zicem o probă, ceva pe care noi am vrut să-l facem. Se pare că a fost mai mult sau mai puțin… Cumva ne-am băgat pe o zonă, pe care nu o cunoaștem atât de bine și am zis totuși să ne ocupăm de businessul nostru care este muzica până la urmă. Asta a fost așa ca o idee.”, a spus Cleopatra pentru ciao.ro.
„Facem ce facem și tot la muzică ne întoarcem. Asta o facem cel mai bine. Asta ne iese, ce să facem!”, a spus și Edward, citat de click.ro
Cei doi au fost conștienți încă de la început că tot acest drum este plin de riscuri și că există posibilitatea să eșueze, mai ales când în joc intră și branduri de mare succes.
„Pur și simplu e foarte greu să te bați cu branduri care deja există pe piață de ani de zile și noi am venit cu ceva nou, cu altceva. În momentul în care oamenii sunt obișnuiți cu anumite branduri, e mai greu să le aduci ceva nou în față. Am făcut-o mai mult și pentru noi, am vrut să încercăm și înseamnă că nu ne merge cu fashionul, am zis: merge pe muzică!”, a mai spus Cleopatra pentru sursa citată.
Biroul Politici de Reintegrare, reacție la sperietorile SVR: „Autoritățile ruse și partenerii lor de pe loc încearcă să destabilizeze situația din R. Moldova. Joc periculos”
OFICIAL // Decizia UE de a începe negocierile de aderare cu R. Moldova și Ucraina, benefică parteneriatului bilateral: Un nou impuls strategic, o mai bună cooperare politică, economică, conectivitate superioară în energetică, transport și logistică
Marcel Ciolacu, desemnat premier de către preşedintele Iohannis