Cleopatra Stratan, clipe de groază în Columbia: „Vreau să plecăm în momentul ăsta!”


Cleopatra Stratan a clacat chiar de la începutul competiției America Express. În cea de-a doua ediție a emisiunii, artista a preferat să meargă prin ploaie decât să stea în cazarea pe care le-a oferit-o un localnic.
După o zi plină de probe extrem de solicitante, concurenții au mers să își caute cazare. Tensiunea competiției și-a spus cuvântul, iar unii dintre ei au picat pradă emoțiilor, la America Express, sezonul 6 ediția 2 din 22 octombrie 2023, scrie Avantaje.
Noaptea i-a prins din nou pe străzile Columbiei pe concurenți. După o zi istovitoare, plină de misiuni care le-au pus la încercare atât forța mentală cât și cea fizică, și o ploaie care nu dă semne că s-ar opri, cele nouă echipe și-au căutat din nou cazare. În timp ce unii dintre ei au avut noroc de la prima încercare și au găsit adăpost, alții au trecut prin clipe greu de imaginat.
Ionuț Rusu și George Tănase, Ada Galeș și mama ei, sau Romică Tociu și Cătălin au fost printre primii care au reușit să găsească un loc de dormit. La polul opus Cleopatra Stratat și Edward Sanda au avut un șoc.
Deși cineva s-a oferit să le dea cazare, Cleopatra Stratan și Edward Sanda au început să se îngrijoreze în timp ce se îndreptau către destinație. „Un cartier straniu. Era totul înghesuit, casă peste casă. Negură, beznă', au povestit concurenții. Însă totul a devenit și mai clar pentru ei când au ajuns propriu-zis în casă.
„Vreau să plecăm în momentul ăsta!', a strigat artista. „M-am gândit că dacă se întâmplă orice, mi se părea că e foarte greu să mai ieși de acolo. Intuiția mea îmi zicea că nu trebuie să stau acolo pentru că nu mă simțeam în siguranță', a explicat Cleopatra Stratan, la America Express, sezonul 6 ediția 2 din 22 octombrie 2023, potrivit antena1.ro.
La final, cei doi au plecat de la cazare, în ciuda faptului că Edward nu era mulțumit de această decizie. Cleopatra și Edward au încercat să ceară ajutor și la biserică, însă fără rezultat.
Și pentru Alexia Eram cea de-a doua zi a fost una copleșitoare și la final a izbucnit în lacrimi. Deși ea și fratele său au câștigat jocul de amuletă și Joker, emoțiile ei au atins cote maxime, la cazare. Momentul în care cei care i-au găzduit le-au oferit mâncare a emoționat-o până la lacrimi și a izbucnit în plâns.
„Eu nu sunt genul de persoană fițoasă. Nu prea îmi pasă ce mănânc, ce beau. Mi-era și rușine de mine că plâng când oamenii mi-au dat de mâncare. Cred că a fost vorba de faptul că e atât de greu aici: să cauți cazare, să faci misiunile și am explodat', a precizat Alexia Eram, la America Express, sezonul 6 ediția 2 din 22 octombrie 2023.
Iulia Albu și iubitul ei, Mike, au început și ei cu stângul prima competiție din concurs, ajungând pe ultimul loc la Irina Fodor, cu o întârziere de câteva ore după prima echipa ajunsă, adică Giulia și Vlad Huidu.







































































