Clarificări de la MIDR despre vânzarea Portului Internațional Giurgiulești de către BERD


În urma informațiilor recente apărute, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale oferă clarificări privind statutul actual și procesul anunțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) referitoare la Portul Internațional Liber Giurgiulești.
Pe 29 decembrie 2004, Guvernul Republicii Moldova a semnat un Acord de investiții, "Cu privire la Portul Internațional Liber Giurgiulești". Terenurile au fost oferite în arendă unor companii private pentru 99 de ani. Companiile urmau să construiască Portul Internațional, care a fost dat în gestiunea lor pentru o perioadă de 25 de ani. În prezent, portul este gestionat de compania privată "Danube Logistic" SRL, aflată în proprietatea BERD.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a decis să atragă un investitor strategic pentru port prin vânzarea companiei ce deține drepturile de administrare. În acest proces, Guvernul, împreună cu BERD, va asigura că se urmează legislația și se respectă interesul național.
De asemenea, la Giurgiulești funcționează și Portul de Pasageri și Mărfuri, gestionat de o companie de stat, care nu poate fi tranzacționat sau vândut. Aceasta este o reamintire importantă.











































































