14:09:34 21.12.2024
Stiri

VIDEO // 100 000 de volume de carte în limba română, donate de România, vor ajunge în peste 300 de biblioteci din R. Moldova. Adrian Dupu: „România creează poduri culturale și poduri fizice în R. Moldova și vom continua să facem acest lucru”

Actualitate 10.10.2024 14:21 Vizualizări1439 Autor: Ziarul National
VIDEO // 100 000 de volume de carte în limba română, donate de România, vor ajunge în peste 300 de biblioteci din R. Moldova. Adrian Dupu: „România creează poduri culturale și poduri fizice în R. Moldova și vom continua să facem acest lucru” Ambasada României în R. Moldova

Peste 300 de biblioteci din Republica Moldova își vor reînnoi stocurile de carte în limba română, după ce România a oferit o donație de 100 000 de volume de carte în format fizic și varianta lor digitală. Aceasta este cea mai mare donație de carte pentru R. Moldova. Cărțile au fost achiziționate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, în acest sens fiind cheltuite peste 15,5 milioane de lei.

Ceremonia de donare a cărților a avut loc astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, acolo unde au ajuns ieri cele opt camioane care au transportat cărțile.



Secretarul de stat al DDRM, Adrian Dupu, a declarat la eveniment că aceasta este cea mai mare donație de acest gen din ultimii 34 de ani pe care România o face Republicii Moldova, prin acest proiect fiind consolidată relația specială care există între cele două state.

„Mă bucur să văd că acest proiect pe care îl planificăm și la care lucrăm de mai bine de un an, prinde astăzi viață, iar cele aproximativ 100 de mii de cărți au ajuns la Chișinău și urmează a fi distribuite în toată republica. Aceste cărți vor ajunge în 300 de biblioteci din aproximativ 200 de localități și este cea mai mare donație de acest gen din ultimii 34 de ani pe care România o face Republicii Moldova. România creează în continuare și poduri culturale și poduri fizice în Republica Moldova și vom continua să facem acest lucru. Ne bucurăm că putem să venim în sprijinul iubitorilor de carte, cititorilor din toate colțurile republicii. Prin acest lucru, dorim să consolidăm relația specială dintre România și Republica Moldova. Sper ca aceste cărți să ajungă pe mâinile a cât mai mulți copii, tineri și vârstnici deopotrivă”, a remarcat Adrian Dupu.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mulțumit României pentru donația oferită.

„Dacă pentru o clipă ne uităm la ultimele câteva săptămâni, vedem în urmă evenimente foarte frumoase - de la poduri, la microbuze școlare, care au fost aduse de statul român, și până la cel mai mare lot de carte din istoria noastră - 100 de mii de volume. Mulțumesc celor care au venit cu această idee, editurilor care au răspuns acestei inițiative și felicitări celor 300 de biblioteci beneficiare. Vă rugăm, faceți tot posibilul ca noile cărți să ajungă la cât mai mulți copii”, a afirmat Igor Grosu.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a menționat, la rândul său, că evenimentul este unul cu adevărat simbolic, nu doar prin dimensiunea donației, care este cu adevărat impresionantă, ci și prin faptul că acest moment reprezintă o adevărată investiție în viitor.



„Viitorul nu există fără cultură, limbă, istorie, tradiție. Această donație de carte exact asta cuprinde - cultura, limba, istoria și tradițiile noastre. Este un proiect care se înscrie armonios în tot ceea ce a făcut și face România pentru Republica Moldova. În ultimii zece ani, am modernizat circa o mie de grădinițe, am început să construim poduri, am donat microbuze școlare, am finanțat construcția de sisteme de alimentare cu apă potabilă, de sisteme de canalizare. Sprijinul acordat de Guvernul României se regăsește în toate domeniile vieții în Republica Moldova și este un sprijin firesc care va continua și care reprezintă în esență o investiție în viitorul Republicii Moldova”, a punctat Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu.

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, prezent la ceremonia din centrul Chișinăului, a subliniat că donația este o investiție în 300 de „inimi a comunităților noastre”, referindu-se la bibliotecile în care vor fi repartizate volumele.

„Astăzi are loc un eveniment deosebit prin amploarea sa. Donații de carte au fost și vor mai fi, dar la un astfel de nivel este pentru prima dată. (...) Această investiție va permite oamenilor să se apropie și mai mult, să consolideze identitatea noastră românească, identitatea noastră europeană. Anume din biblioteci se va răspândi acel spirit de patriotism, acel spirit de implicare socială, care toate împreună se numesc cultură”, a accentuat ministrul.

Directoarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, Elena Pintilei, a afirmat că necesitatea de carte românească încă se resimte în bibliotecile din Republica Moldova.



„Credem că prin acest proiect vom acoperi o parte din necesitățile utilizatorilor noștri. Este carte nouă, este carte valoroasă. O parte din ea reprezintă clasicii literaturii române, sunt enciclopedii, dicționare, cărți de dezvoltare personală, dar și cartea autorilor contemporani. Sunt sigură că acest proiect va avea continuitate”, a spus directoarea Bibliotecii Naționale.

„Cărți în limba română pentru bibliotecile din Republica Moldova” este cel mai amplu proiect cultural derulat în ultimii 30 de ani de România în Republica Moldova, cu scopul de a afirma și dezvolta identitatea etnică, culturală și lingvistică românească, dar și de a contribui la formarea noii generații în Republica Moldova.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md